Control moldo-ucrainean în Cuciurgani: progres lent sau disfuncție?

Ideea creării unei forme de control comun la Cuciurgani - punctul de de trecere situat pe porțiunea frontierei dintre Ucraina și statul nerecunoscut Transnistria - aparține reprezentanților Delegației Uniunii Europene în Moldova și EUBAM. Studiul tehnic al acesteia a fost realizat în perioada 2012-2013. Pe parcursul mai multor ani, acest punct de trecere a frontierei rămâne principala arteră de circulație pentru comerțul extern al Transnistriei deși, începând cu 2006, doar mărfurile importate sunt livrate pe această cale. Uniunea Europeană dezvoltă o inițiativă strategică în procesele economice din regiune, adoptată după ce Transnistriei i-a fost acordat regimul de preferințe comerciale autonome (RPA) în primăvara anului 2008 și după agrearea ulterioară, la sfârșitul anului 2015, a unui format special al relațiilor comerciale cu agenții economici din Transnistria, în conformitate cu regulile Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător dintre RM și UE (ZLSAC). În vederea consolidării poziției sale regionale în Moldova, Uniunea Europeană a profitat de criza politică din Ucraina și de venirea la putere a unor noi elite, care au schimbat radical abordarea de către Kiev a problemei reglementării situației din Transnistria și relația Kievului cu conducerea de la Tiraspol. În 2014, UE a inițiat un proiect de control vamal și de frontieră comun la granița dintre Ucraina și Moldova în punctul de trecere Cuciurgani, în conformitate cu practicile și metodele de gestionare integrată a frontierelor, tranziția la care constituia angajamentul ambelor țări, în conformitate cu acordurile de asociere cu UE semnate de ambele țări. Misiunea Uniunii Europene de asistență la frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM) a finanțat crearea unei infrastructuri adecvate în Cuciurgani pentru un total de aproximativ 6,5 milioane de euro, a asigurat asistența metodologică și informațională pentru proiect. O analiză a evaluărilor experților și a comentariilor oficiale ne permite să presupunem că Bruxelles-ul a considerat acest proiect pilot ca un instrument important de natură mixtă politico-economică, care oferă oportunități suplimentare de influențare a procesului de soluționare a conflictului de mai mulți and dintre Moldova și Transnistria. Conectarea întreprinderilor transnistrene la piața Uniunii Europene în combinație cu consolidarea dependenței acestora de autoritățile vamale moldovenești și alte organe publice de control din Republica Moldova ar fi trebuit să creeze instrumente unice pentru influența comună a Chișinăului și Bruxelles-ului asupra Tiraspolului. Sarcina a fost aceea de a transfera treptat afacerile transnistrene sub administrarea autorităților moldovenești și de a le consolida poziția în UE. Acest lucru ar permite aprofundarea decalajului dintre intențiile politice ale conducerii Transnistriei și politica reală, înțelegând că baza economică, mai devreme sau mai târziu, va face ca suprastructura politică să oscileze spre Uniunea Europeană. Experții și consilierii europeni la nivel înalt, înțelegând caracterul sensibil al acestei probleme, și-au orientat omologii moldoveni și ucraineni spre utilizarea unei retorici maxim atractive și a unor metode progresive, promițând pentru businessul transnistrean regimuri de control simplificat pe principiul „ghișeului unic“. E de remarcat faptul că, pe plan informațional, sarcina propusă de UE a fost executată bine. Kievul și Chișinăul au pus accent exclusiv pe beneficiile economice, inclusiv pe asigurarea sistemului logistic optim de export al mărfurilor din Transnistria, concomitent demonstrând hotărârea de a combate contrabanda între cele două state vecine. Pe 4 noiembrie 2015 la Chișinău au fost semnate acorduri privind organizarea controlului comun, care au permis începerea activității concrete și alocarea de fonduri. Cu toate acestea, punerea în aplicare a proiectului s-a ciocnit de primele obstacole care, inițial, nu au fost atât de critice și care ar fi putut fi evitate, în condiția în care ar fi fost depuse eforturi concentrate și, cel mai important, dacă Chișinăul ar fi pus în aplicare recomandările europene de a-și ajusta tactica în relațiile cu Tiraspolul. Era de așteptat că autoritățile transnistrene vor întâmpina inițiativa de control în comun cu un șuvoi de critici și o campanie politică de informare cu privire la obstrucția acesteia. Unul dintre argumentele principale ale Tiraspolului se reducea la faptul că decizia referitoare la control a fost luată fără a ține seama de avizul transnistrean și cu încălcarea acordurilor semnate anterior cu Chișinăul, precum și în afara procesului de negociere în format internațional "5 + 2", la care UE participă în calitate de observator. Sarcina substanțială a criticii, constând în așteptări negative cu privire la regimul de control și prejudiciile preconizate pentru afacerile republicii nerecunoscute, în acest caz nu are o importanță fundamentală, deoarece cifrele citate de Tiraspol nu au fost supuse unui audit independent. Și, în cele din urmă, nu aceste cifre au devenit cauza derapajului în stabilirea regimului de control în Cuciurgani. Pentru a lansa un proiect regional atât de important pentru interesele europene, părțile interesate ar fi trebuit să ia măsurile de protecție minim necesare pentru a se asigura ca toate eventualele acuzații să devieze într-o altă direcție. De la experții care au fost direct implicați în acest proiect se știe că Bruxelles-ul a efectuat o activitate politică și diplomatică serioasă, în primul rând cu autoritățile de la Moscova, pentru a evita eventuale surprize și complicații. De asemenea, este cunoscut faptul că Moscova a fost înțelegătoare față de argumentul potrivit căruia regimul de control în Cuciurgani reprezintă o chestiune ce ține de suveranitatea Ucrainei și Moldovei, iar încercările sale de a intervenți în această chestiune vor avea o reacție adversă nu numai din partea Kievului și a Chișinăului, dar și din partea Europei. În plus, la vremea respectivă, Rusia era ocupată de probleme interne mult mai importante și reacționa extrem de dureros la primele valuri de sancțiuni, și nu manifesta interes față de factori suplimentari de deteriorare a relațiilor cu Bruxelles-ul. Cu toate acestea, principalele probleme de care a profitat Tiraspolul în cele din urmă au apărut din partea Ucrainei și Moldovei. În ciuda recomandărilor EUBAM și a activității consilierilor europeni la nivel înalt (inclusiv de pe lângă serviciul vamal și Biroului de Reintegrare a Republicii Moldova), Chișinăul a efectuat o pregătire nereușită pentru lansarea controlului comun, ceea ce, într-un final, a dus la repetarea de rutină a acelorași afirmații de reasigurare. De asemenea, Chișinăul a ignorat recomandările de a crea parametri legislativi pentru mecanismul de control, prin care se subînțelegea lipsa obstacolelor în calea activității economice externe a întreprinderilor transnistrene, cu condiția ca acestea să fi avut permisele necesare și să fi fost înregistrate în Moldova, fapt care ar fi putut elimina orice acuzații din partea Tiraspolului. Serviciul vamal al Moldovei, în loc de o tratare atentă și focalizată a agenților economici din regiunea transnistreană, din contra, a dezorientat și intimidat antreprenorii, fapt care, intr-un final, doar a ajutat Tiraspolul în eforturile acestuia de a-și convinge companiile de pericolul proiectului. Pe fondul accentuării afirmațiilor dure ale Transnistriei în legătură cu "blocada", Chișinăul a continuat să se implice în campaniile sale electorale fără sfârșit. Specialiștii în această chestiune de asemenea au atras atenția asupra reticenței Chișinăului de a asigura măcar implicarea nominală a reprezentanților autorităților transnistrene în procesul discutării controlului în comun, a formelor și beneficiilor sale. Dimpotrivă, a fost folosită o tactică ciudată în refuzarea discuției, invocând caracterul dual al subiectului, în loc să se fi demonstrat o abordare maxim transparentă și să se fi aplanat situația, încercând cel puțin discuția referitor la contradicțiile cele mai acute. Un astfel de comportament a dus la lezarea tangibilă a imaginii părților interesate de proiect și inclusiv a Bruxelles-ului. Uniunea Europeană a fost din nou nevoită să intervină. Pe 10 aprilie 2017, EUBAM a organizat la sediul său o reuniune conciliantă a părților, în decursul căreia agenții vamali moldoveni urmau să explice procedurile de implementat și să găsească un teren comun cu Tiraspolul în cadrul planului stabilit și a angajamentelor Moldovei față de UE. Cu toate acestea, reuniunea s-a dovedit a fi un eșec, iar Transnistria s-a folosit de acest moment pentru a înainta un alt set de pretenții care au demonstrat lipsa de voință a serviciilor vamale ale Ucrainei și Moldovei de a lansa un control eficient. Soluționarea forțată a acestei situații a venit odată cu decizia aprobată de Bruxelles de a stabili, treptat, în cîteva faze, un regim de control în comun în Cuciurgani, dar, din câte s-a văzut ulterior, acest lucru nu a ajutat la stabilizarea situației. În pofida prezenței nominale a agenților vamali și polițiștilor de frontieră moldoveni din Cuciurgani în cadrul primei faze, administrația transnistreană a continuat să exercite presiune pe plan informațional și diplomatic. În 2017, au fost făcute numeroase apeluri către comunitatea internațională, inclusiv către Federica Mogherini, provocând tensiuni și procese birocratice suplimentare la nivel intra-european. În 2018, autoritățile din Chișinău au început, în cele din urmă, să adopte o abordare mai adecvată și și-au exprimat acordul pentru un dialog cu autoritățile de la Tiraspol, dar ritmul dialogului și posibilele noi oportunități au fost de nerecuperat. La rândul său, Transnistria a găsit cel mai sensibil subiect pentru comunitatea europeană, legat de posibilele restricții privind importurile de medicamente prin Cuciurgani, implicând reprezentanții Republicii Moldova în discuții complexe la nivel de structuri medicale, servicii veterinare și fitosanitare, cu perspective foarte vagi. Poziția de la Kiev, a cărui interes față de subiectul controlului în comun este încă susținut de injecțiile financiare din partea Bruxelles-ului, de asemenea cauzează îngrijorare. O abordare atât de formalistă din partea Chișinăului și Kievului în îndeplinirea obligațiilor sale față de Uniunea Europeană în cadrul acordurilor de bază privind Asocierea și față de oportunitatea unică de a obține un instrument suplimentar de influență consolidată asupra perspectivelor de reglementare a conflictului transnistrean s-a dovedit a fi, în cele din urmă, o „sabie cu două tăișuri.“ Ca urmare, subiectul Cuciurganului a lăsat un iz politic neplacut, accentuat de ideea persistentă precum că acest subiect este înconjurat de o sumedenie de probleme și întrebări nerezolvate, care doar se multiplică pe an ce trece. Nu este de mirare că, de data aceasta, amânarea până în 2019 a implementării unei noi faze a regimului de control comun din Cuciurgani le-a permis tuturor părților implicate să respire ușurate. Pentru a pune stăpânire pe situație în circumstanțele date s-a recurs la forma unui control "amânat", care, judecând după evoluțiile din regiune, ar putea deveni cel mai bun scenariu pe termen mediu. În legătură cu criza neașteptată în relațiile dintre Chișinău și Bruxelles în ajunul viitoarelor alegeri parlamentare din Moldova, aspecte complet diferite, care necesită o gestionare politică dedicată, ies în prim-planul partenerilor de dezvoltare internaționali. În cazul acutizării conflictului cu Transnistria și în condiția lipsei de unitate politică internă din Republica Moldova, nu se poate exclude modificarea de comportament a unui jucător influent precum Rusia, care a mizat pe una dintre forțele politice. Acest gen de surprize în regiunea Parteneriatului Estic, în mod evident, nu va aduce niciun beneficiu intereselor Uniunii Europene ca urmare a deteriorării progresive a relațiilor cu autoritățile din Moldova. Precum și-a exprimat opinia cu privire la Cuciurgani un diplomat la finalul misiuni sale la Chișinău, "în condiții de ceață, cel mai sigur mod de a ajunge rapid și cu bine acasă este de a reduce viteza".