SUA și Rusia: Cooperarea în Moldova este posibilă?

Principala / Analize / SUA și Rusia: Cooperarea în Moldova este posibilă?
Anton ȘVEȚ Conversația telefonică dintre președinții Statelor Unite și Rusia și sancțiunile care au urmat au dat relațiilor celor două puteri o traiectorie imprevizibilă. Totodată pe lângă menținerea concurenței și a „liniilor roșii” istorice, ar putea începe o căutare a intereselor coincidente. Moldova are toate șansele de a deveni unul dintre astfel de puncte în care va fi testată cooperarea scopurilor oportuniste între Moscova și Washington „Revoluția ambasadorilor” anului 2019; care s-a încheiat cu răsturnarea regimului de putere personală al oligarhului Vladimir Plahotniuc, a dat populației Moldovei o nouă speranță pentru ieșirea țării din blocajul politic și criza economică. Conducerea comună a partidelor antagoniste liderilor Maia Sandu, Igor Dodon și Andrei Năstase a fost în mare parte un rezultat a eforturilor jucătorilor externi, în primul rând Washingtonului și Moscovei. Unitatea ambasadorilor Rusiei, SUA și UE în garantarea coaliției pare a fi ceva fără precedent și greu de repetat. Mai ales având în vedere faptul că structura tremurată a rezistat be baza autorității partenerilor internaționali mai puțin de șase luni și, ulterior, a polarizat părțile împrăștiate ale spectrului politic moldovenesc. În plus, „dușmanul comun” în fața atotputernicului Plahotniuc nu mai discredită reputația americană și nu amenință interesele rusești în Moldova și, prin urmare, nu provoacă nevoia de a-și uni eforturile pentru munca comună. Situația politică internă actuală se caracterizează printr-o criză prelungită ca urmare a confruntării, condusă de partidele președintelui actual Maia Sandu și fostului comandant-șef suprem Igor Dodon. În același timp, prima este complet susținută în mod deschis de Washington, atât în ​​cadrul ambasadorului SUA, cât și al organizațiilor internaționale și al ONG-urilor controlate de SUA, pe timp ce Moscova investește în continuare în Dodon. Logica confruntării este extrapolată în lupte locale controlate, demonstrând intenția ambelor părți de a-și apăra interesele. În actualul ciclu de exacerbare a situației din Ucraina, Washingtonul și Moscova sunt dispuse în special să se semnaleze și să se avertizeze reciproc prin toate mijloacele și manevrele disponibile. Militarizarea Crimeei și a regiunilor care se învecinează cu Ucraina, inițiată de Kremlin, agravarea militară din Donbass cu lipsa progresului în activitățile grupului de contact a demonstrat reacția Moscovei la exercițiile internaționale din Marea Neagră, intensificarea discuții despre perspectivele aderării Ucrainei la NATO și retorica ascuțită a Washingtonului. Isteria diplomatică a Uniunii Europene nu a impresionat deloc Federația Rusă, dar refuzul Statelor Unite de a-și trimite navele militare în Marea Neagră, care fusese anunțat anterior, a liniștit oarecum Moscova. Între timp, chiar și desfășurarea actuală a distrugătorilor militari americani în Marea Egee face posibilă amenințarea rachetelor de tip Tomahawk la țintele strategice din Donbass. În mod real, o lovitură poate fi produsă ocolind spațiul aerian al Turciei și Crimeei - peste teritoriile Bulgariei, României, Moldovei și Ucrainei. Interacțiunea conflictelor și măcinarea reciprocă continuă în Moldova. În urmă cu o lună, delegația transnistreană la Comisia mixtă de control s-a plâns de invazia echipamentului militar american în așa-numita „Zona de securitate” a conflictului transnistrean (tehnica americană a urmat în direcția terenului de antrenament Bulboaca, unde instructorii americani au efectuat exerciții comune cu personalul militar al armatei naționale). Tiraspol se plânge de câteva luni de probleme legate de procesul de menținere a păcii, precum și de presiunea crescândă din partea Chișinăului și a Kievului, inclusiv în domeniul economiei, băncilor și transporturilor. Este Interesant că Moscova în ultimele săptămâni și-a schimbat abordarea față de direcția moldovenească. În primul rând Chișinăul a acceptat, la 15 aprilie, să reia lucrările planificate ale Comisiei Unificate de Control (pentru prima dată din octombrie anul trecut), ceea ce a surprins mulți experți. Între timp, subiectul Transnistriei, ascuns de presa rusă de câțiva ani sau însoțit de aprecieri negative, a devenit din nou relevant. Au apărut materiale informative despre inadmisibilitatea blocadei regiunii, potențialul acesteia în contextul unei posibile confruntări militare, liderii de opinie ruși vorbesc în spiritul refuzului de a se despărți de această enclavă pro-rusă. Vladimir Soloviov a comparat Transnistria cu Puerto Rico, care se consideră un teritoriu asociat al Statelor Unite. În condiții de o concurență constantă, un anumit dialog SUA-Rusia, desigur, constrâns de factori interni și de un fond negativ, este inevitabil. Prin urmare, o chemare personală a lui Joseph Biden către Vladimir Putin este un pas complet pragmatic, mai ales în lumina necesității introducerii unor noi sancțiuni datorate conjuncturii interne. Modul în care s-a jucat combinația „apel-sancțiuni-declarație conciliantă” arată că noua administrație americană nu va renunța la dialogul cu Moscova. În același timp, câmpul de manevră și căutării unui teren comun este îngust - contradicțiile din perspectiva relațiilor internaționale sunt prea profunde. Există și o puternică neîncredere reciprocă, precum și lobby-ul intern, care dispersează confruntarea. Prin telefon, liderii celor două țări au convenit să coopereze în probleme de stabilitate strategică și agenda climatică. Este evident că John Kerry, în calitate de Reprezentant special al președintelui SUA pentru probleme climatice va putea găsi modalități de a menține comunicarea cu Moscova, dar acest lucru nu va fi suficient, deoarece, spre deosebire de administrația lui Joe Biden , Kremlinul nu consideră clima ca o problemă strategică. În acest sens, partea rusă va căuta direcții suplimentare pentru a atrage Statele Unite în dialog, deși nu se poate conta pe o slăbire a sancțiunilor și pe o schimbare globală a abordărilor. Unul dintre punctele comunicării pragmatice poate deveni Republica Moldova, unde lupta politică internă va ajunge mai devreme sau mai târziu la finala sa intermediară, deși chiar și alegerile anticipate nu prezintă un bun augur pentru certitudinea politică și guvernarea democratică stabilă. Statele Unite și Rusia continuă să participe la formatul “5 + 2”, restaurarea căruia va fi una dintre priorități când va apârea un răgaz în nesfârșita criză politică moldovenească. Washingtonul și Moscova, care se bazează pe politicienii Moldovei, ignoră până acum acest instrument de influență. Dar este posobil recâștigarea relevanței acestui instrument, în special pentru Rusia, care are în negocierea transnistriană un statut de mediator. Kremlinul conduce o misiune de menținere a păcii în regiunea transnistreană, în timp ce Casa Albă trage Moldova din ce în ce mai adânc pe orbita de influență a NATO, inclusiv prin propria prezență în țară. Cu toate acestea, niciuna dintre părți nu este interesată de o coliziune frontală, care va acționa, de asemenea, ca motor pentru stabilirea comunicării și discutarea subiectelor sensibile.