Athos sau baricadele: alegerea neevidentă a lui Igor Dodon

Chiar săptămâna trecută într-un interviu personalului editorial RTA mă întrebam – va putea oare Igor Dodon în 2019, în sfârșit să scape de reputația politică,  a unui om nepregătit de a-și putea scoate suporterii la proteste împotriva guvernului actual? Vă reamintesc, că atunci, președintele Moldovei a făcut o rezervă că în 2019 oamenii vor ieși neapărat pe străzi în cazul în care puterea reală nu va reveni din nou la socialiști. Îmi amintesc că capcanele unei astfel de determinări a lui Igor Dodon, erau deja vizibile cu ochiul liber chiar și atunci – declarația a fost făcută ca de obicei într-o formă rigidă și fără compromisuri, dar în politica moldovenească este întotdeauna ceva care poate merge prost. Mai ales, fiind vorba de februarie 2019, atît de îndepărtat. În plus, o astfel de demonstrație de hotărîre de la liderul PSRM era așteptată demult, și de susținătorii săi, și pur și simplu de observatorii intrigați– iar pentru evenimentele mult-așteptate,  atenție este întotdeauna mai sporită. O mulțime de întrebări se ridică și din situația specifică - pe de o parte, sistemul electoral recent reformat al Republicii Moldova - rodul unei sinergii ciudate a pozițiilor PSRM și Partidului Democrat, explicată de creatorii săi aproximativ la fel – așa va fi mai bine, mai cinstit, etc. La drept vorbind, însă acum nu prea este clar modul în care președintele țării va interpreta propriile eșecuri în cazul unor rezultate  nefavorabile  la alegeri - pentru că în teorie, după reformă, sistemului electoral trebuie să fie mai bun și mai dreapt. La numai câteva zile după ce am discutat despre protestele anunțate de Igor Dodon, toate contradicțiile s-au rezolvat de la sine. La 9 august, șeful statului a anunțat că va semna pachetul de reforme fiscale propus de Partidul Democrat, ce în mod așteptat a atras asupra sa criticile tuturor taberelor de opoziție. După care a plecat imediat la Athos, în compania colegilor săi socialiști. Apoi, în facebook-ul președintelui au apărut fotografii optimiste  cu ascensiunea pe muntele sacru și rapoartele victorioase despre cucerirea celui mai înalt vârf. În toate aceste conexiuni de evenimente pentru mine pare evident ceea, că făcînd analiza comportamentului politic al șefului statului, experții scapă din vedere întotdeauna un detaliu important: Dl Dodon – are mulți copii și este un creștin ortodox devotat, ce de fapt l-a ajutat foarte mult să câștige simpatia a unei mare parte din populația Moldovei. Negarea înțelegerii occidentale de „toleranță“, cultul tradițiilor familiale, ospitalității moldovenești – sunt  cele mai importante, dar și un succes garantat în retorica lui Igor Dodon. În ochii unei anumite secțiuni a electoratului, președintele Republicii Moldova ar putea fi un "gospodar puternic" al țării dacă ar primi o parte suficientă de putere. Cu toate acestea, aici apare o contradicție deja nu politică ci conceptuală: revoluția și umilința religioasă – sunt lucruri puțin compatibile. "Toată puterea este de la Dumnezeu", a scris Apostolul Pavel în Epistola către Romani. De atunci, această expresie comună provoacă dezbateri aprinse în rândul creștinilor, însă este interpretată de obicei în sensul literal: nu este bine să mergi împotriva guvernului actual. În acest sens, mie, în calitate de cetățean al Republicii Moldova, care sunt familiarizat cu tradiția ortodoxă, nu-mi este clar modul în care Igor Dodon politicianul și Igor Dodon- creștinul vor putea să se împace  la începutul anului 2019, și în ce mod adepții săi și el personal ca președinte va justifica alegerea în favoarea nu a umilinței, ci a unei confruntări dure și de fapt a unor proteste pe baricade antiguvernamentale. Și unde în final se va înclina balanța spre răsturnarea țării într-un haos politic intern, sau totuși spre smerenia creștină? Mai ales că, anume calea umilinței a fost aleasă de Igor Dodon în 2017 de dragul uniu scop suprem, pe care el însuși la dezvăluit recent, într-un interviu. Conform logicii creștine, puterea parlamentului, a guvernului sau a președintelui, deși cu autoritate limitată – este de la Dumnezeu. Poate că tolerarea atacurilor cinice din partea Guvernului și a Partidul Democrat de către Igor Dodon, nu este o strategie sofisticată, ci o evitare conștientă de conflict dictate de convingerile personale ale președintelui? Și chemarea lui Petru de către Isus Cristos de a "pune sabia în teacă" este un imperativ direct pentru el? Un comportament laudabil pentru o persoană spirituală, dar și o calitatea originală pentru un politician de acest nivel, mai ales într-o Moldovă chinuită. După ascensiunea președintelui pe Muntele Athos, situația cu anunțarea „protesta până la sfârșit“ este mai mult ca o încercare de a ridica ratele în 2019, mai degrabă decât o adevărată fervoare revoluționară. Este Igor Dodon gata să spargă valorile creștine și să implice masele de oameni care au încredere în el în protestele împotriva actualului guvern, cu perspective foarte vagi de succes? Principalul lucru este că decizia sa este neechivocă și într-adevăr cântărită: aici, fie cucerești Muntele Athos, fie urci  baricadele de pe stradă. Iar între aceste două puncte de altitudine se află un abis profund. Tentativă ipotetică a liderului socialiștilor de a se combina involuntar ne face să ne amintim experiența istorică a infamului George Gapon. Doamne ferește, cum se spune.