Idei de unionism în Republica Moldova: incertitudini pe valurile ciclicității

Organizațiile care promovează unificarea Republicii Moldova cu România, speră să adune până în septembrie un milion de semnături de la cetățenii ambelor țări în sprijinul așa-numitei "Uniri". Aceste semnături se planifică să fie prezentate la o conferință științifică din Parlamentul European, pe care o vor organiza unioniștii pentru a "informa lumea întreagă despre propria voință". Aceste evenimente vor continua o serie de acțiuni dedicate împlinirii a 100 de ani de la "reunirea" a, după cum se exprimă organizatorii acestora, "două state românești". Anul trecut ziua de 27 martie a fost declarată în România sărbătoare națională, fapt care, potrivit experților, a legitimat ideea de unionism, ca atare, în spațiul socio-politic. Deja în primăvara anului curent - anul aniversării centenare a evenimentelor din 1918 - deputații ambelor camere ale parlamentului român au adoptat "Declaraţia solemnă pentru celebrarea împlinirii a 100 de ani de la înfăptuirea Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă, România", care exprimă disponibilitatea de a se reuni cu Republica Moldova, dacă cetățenii săi și-ar dori acest lucru. Timp de două decenii, organizații publice și politice au desfășurat campanii de sensibilizare a opiniei publice, care promovează, de fapt, interesele Bucureștiului în Moldova. România nici la momentul actual nu a recunoscut de jure existența unei linii de frontieră de-a lungul Prutului, iar publicul local și experții sunt de mai mulți ani implicați în discutarea planului  "reunirii cu Basarabia", apelând la triumful adevărului istoric. În opinia lor, acest adevăr istoric a fost nesocotit în 1940, atunci când URSS a cerut sub formă ultimativă returnarea acestui teritoriu. Cu mai bine de 20 de ani înainte de acel moment, România și-a introdus în Basarabia trupele și administrația, anunțând "reunirea națiunii". În același timp, după cum relatează istoricii români, "unirea" a avut loc în condițiile unei situații internaționale complexe: Europa era cuprinsă de primul război mondial, cea mai mare parte a României a fost ocupată, ca urmare a revoluției a căzut imperiul rus, unde a început un război civil. În acele conditii, conform manualelor de istorie românești, cvazi-parlamentul moldovean "Sfatul Țării" a decis să se alăture României pentru a proteja populația regiunii de nelegiuiri din partea Republicii Ucrainene și a bolșevicilor. Între timp, unirea "celor două state românești" a provocat rezistența unei părți semnificative a populației locale, după cum reiese din răscoalele de la Bender, Hotin și Tatarbunar. La acel moment, paleta etnică a regiunii se prezenta ca o conglomerație destul de diversă de naționalități, în timp ce România mono-etnică urmărea paradigma propriei sale idei naționale. Actualul teritoriu al Republicii Moldova a fost anexat Imperiului Rus în 1812, ca urmare a unui război cu Turcia, cu mult înainte de formarea României ca stat (anii 1860-1870). În următorul veac, populația guberniei Basarabia a crescut în principal ca urmare a relocării diferitelor grupuri etnice, care până în 1918 reprezentau o treime din populația totală a provinciei. Din punct de vedere istoric, deoarece Moldova modernă s-a dezvoltat într-un mediu etnocultural diferit de cel din România, referirea la Moldova ca la "al doilea stat român" nu este una tocmai corectă. Cu toate acestea, unionismul a devenit la modă la sfârșitul anilor 80 ai secolului trecut, când în Moldova lua amploare activitatea ”Frontului Popular”, care promova idei explicit naționaliste. Sloganele mișcării cereau redenumirea limbii moldovenești în limbă română și acordarea acesteia statutului de limbă de stat unică (deși alte naționalități reprezentau 30% din populație), în timp ce existența Republicii Moldova a fost numită o greșeală istorică care trebuia remediată prin reunirea cu România. Chiar și înainte de prăbușirea URSS, însuși președintele republicii Mircea Snegur anunța integrarea țării în structura României, iar în primii ani de independență imnul oficial al Republicii Moldova a fost "Deșteaptă-te, Române!" - împreună cu steagul și alfabetul latin împrumutate de la vecinul de peste Prut. Conceptele unionismului și românismului au dus, totuși, doar la dispariția reală de pe harta lumii a Moldovei în limitele granițelor RSSM. În contracararea acestor concepte, găgăuzii și-au creat statul lor, iar locuitorii malului stâng al Nistrului (Transnistria) și-au declarat independența față de Republica Moldova. Conflictul transnistrean ulterior, care a dus la victime semnificative de ambele părți, se prezintă, în cele din urmă, ca un rezultat al extinderii acestor idei, care au fost respinse cu vehemență în regiunile din stânga Nistrului, unde ponderea populației non-moldovenești era de aproximativ 60%. În același timp, Republica Moldova așa și nu s-a reunit cu România la acel moment. În plus, s-a dovedit că unionismul nu a beneficiat de un sprijin larg din partea populației - în votul național din 1994 privind păstrarea suveranității și integrității teritoriale ale Republicii Moldova, doar mai puțin de 2% dintre cetățeni s-au pronunțat împotriva suveranității țării. Ulterior, unionismul s-a transformat într-un instrument politic al României pentru consolidarea influenței sale în Moldova. Începând cu anii 90 ai secolului trecut, Bucureștiul a finanțat în mod activ mass-media din Moldova, care promovează conceptul de "viitor comun" și inexistența unei etnii moldovenești de sine stătătoare. În fiecare an, România oferă burse școlare unui număr mare de cetățeni moldoveni. Folosindu-se de statutul său de membră a UE, România realizează și o "expansiune a pașapoartelor" - cetățenilor Republicii Moldova li se acordă cetățenia română printr-o procedură simplificată, ceea ce le oferă posibilitatea de a munci în spațiul UE. Unionismul este de asemenea propagat și de către Mitropolia Basarabiei a Bisericii Ortodoxe Române, care nu este separată de stat și este finanțată din bugetul statului. Activitățile acesteia în Republica Moldova se desfășoară sub forma unei organizații publice, în paralel cu cele ale Mitropoliei Moldovei a Bisericii Ortodoxe Ruse. Mișcarea pentru reunirea "celor două state române" și-a manifestat puterea deja în 2009 în timpul așa-numitei "Revoluții Tweeter" de la Chișinău. La acel moment, protestul împotriva victoriei comuniștilor a ajuns un punct critic pentru Moldova - participanții au pătruns chiar și în clădirea preșidenției țării, arborând pe acoperiș steagul UE și al României, și public au dat foc declarației de independență a Moldovei. Coaliția Europeană, care a venit la putere imediat după, și-a întărit cooperarea cu Bucureștiul, care, la rândul său, a preluat rolul călăuzei pentru Republica Moldova pe calea integrării sale în Uniunea Europeană. Deja în 2012, Moldova a semnat un acord militar cu România, prin care, de fapt, forțele armate ale Republicii Moldova se subordonează Statului Major General al Armatei Române și, prin acesta, comandamentului NATO. Acordul implică controlul asupra spațiului aerian, posibilitatea participării comune la operațiunile de menținere a păcii, schimbul de informații de ordin militar, organizarea de exerciții militare în comun. De fapt, acesta este cadrul legal pentru staționarea pe teritoriul Moldovei a contingentului militar român. Pe fondul corupției din sistemul de stat al Republicii Moldova, a unei economii slabe și a nivelului înalt de sărăcie, organizațiile unioniste promovează în mod activ și cu îndemânare avantajele pe care moldovenii le pot obține ca urmare a reunirii cu România. Cetățenilor țării li se promite egalarea salariilor și pensiilor cu cele românești – or pe malul drept al Prutului acestea sunt incomparabil mai mari, integrarea "implicită" în Uniunea Europeană, investițiile în agricultură și o creștere generală a nivelului de trai. În același timp, politicienii, liderii de opinii și experții, care acționează din punctul de vedere al unionismului, promovează ideea incapacității Chișinăului de a rezolva independent problemele acumulate. Astfel de idei, judecând după datele sociologilor, își găsesc teren fertil. Sondajul "Barometrul opiniei publice" arată că numărul de susținători ai unionismului în 2017 a depășit 20%, în timp ce acum două decenii acest indice se plasa la nivelul unei erori statistice. În ziua de astăzi, mulți reprezentanți ai guvernului moldovean (atât la nivel central cât și local) sunt și cetățeni ai României care nu-și ascund orientarea lor pro-românească. Doar în parlamentul moldovean, 64 de deputați din 101 sunt cetățeni români. În cadrul "paradei declarațiilor" din această primăvară, reprezentanții din 145 de localități și-au exprimat sprijinul pentru "unire". În România, de altfel, unionismul este și mai popular. Sondajul efectuat de INSCOP Research în luna martie a acestui an pentru ziarul românesc ”Adevărul” a arătat că aproape 70% din români susțin reunirea cu Republica Moldova. Între timp, aspectul practic al problemei nu este la fel de roz precum încearcă să-l prezinte politicienii. Potrivit estimărilor experților publicate de ziarul "Cotidianul", "unirea" va costa cel puțin 30-35 de miliarde de euro în primii 5 ani și Bucureștiul va trebui să aloce anual pentru implementarea acestui proiect cel puțin 5% din PIB. Un studiu realizat de Fundația Universitară a Mării Negre din cadrul Academiei Române a arătat că doar pentru egalizarea pensiilor a 670 de mii de pensionari moldoveni va trebui bugetat cel puțin 1 miliard de euro. În plus, va fi nevoie de încă 550 de milioane pentru a egaliza salariile lucrătorilor bugetari români și moldoveni. Potrivit altor studii, în cazul unirii cu Moldova România va trebui să aloce pentru alinierea economiilor țărilor cel puțin 9 miliarde de dolari anual timp de 20 de ani. Economia românească însă, de asemenea se confruntă cu probleme pe care autoritățile nu le pot rezolva fără finanțare externă. FMI, Banca Mondială, UE și BERD continuă să critice Bucureștiul pentru discrepanța dintre ritmul de creștere a consumului și ritmul creșterii productivității muncii. Acest fapt, apropos, este unul din motivele pentru care România încă nu a fost acceptată ca membru de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. Astfel, Bucureștiul, cel puțin de unul singur, încă nu este capabil să reproducă experiența istorică a Germaniei. Asistența UE în această chestiune poate fi decisivă, precum și opinia Bruxelles-ului privind "unirea" în general. În același timp, poziția oficială a UE cu privire la unirea celor două state este destul de sceptică și ia în considerație pericolul creării unui precedent de apariție a unor revendicări teritoriale multilaterale. Republica Moldova ocupă doar o parte din Basarabia, pe care România o consideră teritoriul său istoric. Bucovina de nord și Basarabia de sud acum fac parte din Ucraina, iar modificarea granițelor poate provoca un conflict teritorial între Kiev și București. În afară de aceasta, există și conflictul transnistrean nesoluționat, care, în cazul "Unirii", este foarte probabil să ducă fie la o confruntare deschisă cu trupele rusești în Transnistria, fie la pierderea de către Chișinău a oricăror perspective de reintegrare a țării în cadrul granițelor sale legale actuale. Despre faptul că reunirea directă a "celor două state române" este în prezent imposibilă, ne vorbesc și reprezentanții actualelor autorități moldovene, printre care nu doar președintele Igor Dodon, ci și reprezentanți ai democraților. Astfel, președintele Parlamentului Andrian Candu, într-un interviu recent pentru mass-media ucrainene, a declarat că "unirea" directă ar putea provoca un război civil și dezintegrarea țării. O declarație mai rigidă a fost făcută de către șeful guvernului moldovenesc Pavel Filip, care a accentuat într-un interviu pentru The Guardian că reunirea celor două țări este exclusă, în ciuda faptului că acum, din punct de vedere istoric, relațiile dintre Moldova și România sunt mai bune ca niciodată. Ajustându-și abordarea la realitățile sociale și politice, Bucureștiul și-a reformatat-o, trecând de la ideea reunirii "chiar acum" (autorul căreia e fostul președinte al României Traian Băsescu) la conceptul de "reunire în cadrul Uniunii Europene” (creația actualului șef al statului Klaus Johannis). Această tranziție de la "unionismul dur" la "puterea subtilă" este, pe de-asupra, completată de activitățile energice ale partidelor politice pro-române, care intenționează să-și consolideze pozițiile în parlamentul moldovean. Partidul Unității Naționale, creat de Traian Băsescu, care s-a relocat în Moldova, și fostul ministru al apărării Anatol Șalaru, încearcă să obțină sprijinul electoratului pro-român, dezamăgit de Partidul Liberal al lui Mihai Ghimpu. Conform pronosticului politicienilor români, carisma lui Băsescu în asociere cu o activitate electorală activă va permite unioniștilor să obțină aproximativ 10% din mandatele parlamentare la următoarele alegeri. În ciuda faptului că unionismul încă nu se bucură de sprijinul majorității populației din Moldova, proiectul "Unirea" își poate consolida pozițiile în viitor. Potrivit opiniei cumulate a politologilor, țara se confruntă cu o criză a identității, fapt care doar intensifică problemele societății și "se suprapune" peste sărăcia crescândă a populației, continuând să corodeze statul din interior. Experiența Moldovei arată că, în contextul instabilității politice și al scăderii nivelului de trai al populației, conceptul unionismului este unul dintre indicatorii tradiționali ai preferințelor electorale. O astfel de abordare instrumentală are motivele sale. Pe de o parte, majoritatea grupurilor de elită din istoria recentă a Republicii Moldova utilizează în mod activ acest discurs, pretinzând la susținerea din partea categoriei corespunzătoare a electoratului. Pe de altă parte, populația istovită de turbulențe tinde să vadă în unirea celor două state frățești cel puțin o posibilitate concretă de ieșire din impas, un fel de panaceu pentru toate relele apăsătoare din Moldova. Chiar sub ochii noștri se desfășoară următorul ciclu electoral, ceea ce înseamnă că intensificarea actualizării subiectului unificării Republicii Moldova cu România este o chestiune garantată.