Fobiile Chișinăului: pentru cine și de ce federalizarea Moldovei va deveni un verdict?

Numirea lui Dmitrii Kozak în calitate de reprezentant special al Rusiei pentru dezvoltarea relațiilor cu Moldova a devenit o știre locală senzațională. Numele lui Kozak este asociat cu planul federalizării asimetrice a Moldovei, surpat de către Chișinău în 2003. Nu este surprinzător faptul că experții locali și străini au văzut în decizia Moscovei un anumit simbolism și au început să discute despre probabilitatea "Planului Kozak 2.0" - care, în cele din urmă, tot de acești experți a fost recunoscută ca foarte puțin posibilă. Analiștii atrag atenția asupra faptului că, pe parcursul ultimilor 15 ani, circumstanțele s-au schimbat în mod serios, ceea ce înseamnă că nu va fi posibilă o reîncercare de implementare a legendarului plan în forma sa inițială. Atât parlamentul, cât și guvernul moldovean mențin această poziție într-o manieră destul de oficială. În plus, Chișinăul respinge în mod constant ideea federalizării în sine și nu este suficient de clar dacă autoritățile moldovenești și elitele politice văd posibilitatea soluționării conflictului astfel, încât să păstreze integritatea teritorială a țării și să ia în considerație interesele locuitorilor din stânga Nistrului. În această săptămână, președintele Republicii Moldova Igor Dodon a readus în spațiul informațional subiectul referendumului privind statutul Transnistriei ca parte a Republicii Moldova. La fel ca și acum un an și jumătate, Igor Dodon este convins că un astfel de plebiscit ar putea fi organizat după alegerile parlamentare din 2019 programate pentru 24 februarie. Refuzul unuia dintre predecesorii săi (și, în trecut, lider de partid) Vladimir Voronin de a semna "Memorandumul Kozak" în 2003, actualul președinte îl numește "oportunitate ratată", fără șanse de revenire la aceasta. Într-un interviu recent pentru mass-media, dumnealui de asemenea susținea că multe lucruri s-au schimbat în Moldova și, prin urmare, este nevoie de un nou plan care să ia în considerare opinia tuturor ramurilor guvernării. După 2003, ideea federalizării a fost in mod sistematic discreditată de către Chișinăul oficial și, cu 15 ani mai târziu, aceasta a devenit una dintre fobiile populare în mediul politicienilor și experților locali. În raționamentul politicienilor moldoveni cu înclinație spre naționalism și a servitorilor ideologici ai acestora în calitate de experți și jurnaliști loiali, această idee s-a transformat în sinonim pentru procesul de "transnistrizare" a Moldovei, adică de acordare Transnistriei "pro-ruse" a unor pârghii administrative și juridice de influențare a politicii moldovenești. În acest sens, poate fi considerată demonstrativă reacția președintelui Asociației pentru Politică Externă a Republicii Moldova, Victor Chirilă, la propunerile lui Igor Dodon privind referendumul referitor la problema transnistreană. Expertul consideră că Republica Moldova poate înceta să existe dacă va fi de acord cu federalizarea. Pe pagina sa de Facebook, dumnealui oferă un pronostic pentru următoarele rezultate fatale:

1. Sfârșitul obștesc al R. Moldova născuta la 27 august 1991. Pentru a ucide/distruge un stat nu este suficient să-i arzi Declarația de Independență, ci fie îl ocupi militar, fie îi modifici cardinal datele de naștere, îi rescrii bazele constituționale, îi creezi o nouă identitate, și ii inoculezi/programezi noi principii, valori și perspective civilizaționale;
2. Victoria opțiunii civilizaționale ruso-ortodoxe, reprezentată de secesionismul transnistrean, minoritățile ruso-lingve și moldovenii nostalgici după URSS, asupra opțiuni civilizaționale occidentale/liberale reprezentată de R. Moldova. Deoarece, la 27 august 1991, moldovenii au optat nu doar pentru un stat independent, ci, de asemenea, au ales opțiunea civilizației occidentale/liberale de dezvoltare a societății și statului lor;
3. Deposedarea etniei majoritare de statul lor, pe care l-a creat și pentru care s-a jertfit, și înglobarea ei într-o nouă națiune artificială și anațională, construită pe perceptele “conservatoare”, anti-liberale ale civilizației ruso-ortodoxe;
4. Fragmentarea teritorială, politica și economică a noului stat pe criterii etno-lingvistice după modelul Bosniei-Herțegovinei, creând, astfel, un stat slab, ineficient, manipulabil, incapabil de decizii majore, de cooperare și solidaritate;
5. Sfârșitul definitiv al integrarii europene și reincluderea întregului teritoriu dintre Nistru și Prut în spațiul geopolitic dominat de Rusia, care va dispune de noul stat, artificial și impotent, după bunul său plac.

Va consolida securitatea regională si europeană un astfel de stat artificial? Personal, am mari dubii, pentru că federalizarea nu va elimina defectele structurale care subminează, în prezent, funcționalitatea statului R. Moldova, ci dimpotrivă le va exacerba și mai mult. După cum se știe, fobiile sunt iraționale, iar acest caz nu reprezintă o excepție. După "incidentul" din 2003, din motive de fezabilitate, Chișinăul a consolidat oficial imposibilitatea unei federații sub orice formă, adoptând în 2005 legea privind statutul special al Transnistriei. Conform acestei legi, Tiraspolului i se oferă o autonomie politică decorativă în componența Moldovei unitare. Făcând abstracție de orice atitudine față de Transnistria, această lege nu garantează în principiu o repartizare corectă a puterilor între centru și autonomie: nici în domeniul culturii, al limbii sau al educației, nici în materia proprietății, nici în alte domenii de bază ale vieții. În aceleași condiții în Moldova funcționează autonomia găgăuză, iar proza vieții este că nici măcar drepturile "autonome" stipulate prin lege ale găgăuzilor pur și simplu nu sunt îndeplinite. De fapt, Moldova nu are condițiile și premisele necesare creării unei federații viabile. Timp de 25 de ani, problema coexistenței naționalităților nu a fost rezolvată și doar devine mai exacerbată. Societatea moldovenească nu a știut să-și contureze nici direcția de dezvoltare - "Rusia sau Europa", nici viitorul țării în general - "independență sau reunire cu România". Barierele lingvistice, după cum a fost menționat în raportul de anul trecut al Consiliului Europei privind protecția drepturilor minorităților în Moldova, doar consolidează deja vizibila dezbinare a societății. Același document vorbește despre absența în țară a unei identități civile comune care respectă diversitatea, cât și a premiselor pentru apariția ei. O treime din locuitorii țării - un milion de oameni - tot timpul comunică în limba rusă. Mai mult de două milioane de locuitori ai țării pot comunica într-o rusă fluentă. În același timp, în țară se închid în mod constant școlile cu predare în limba rusă, iar limba rusă este intenționat înlăturată de către autorități din toate sferele vieții. Conflictul de ani de zile referitor la identități, contradicțiile sociale cu privire la direcția strategică de dezvoltare a Moldovei, lipsa condițiilor pentru realizarea drepturilor și libertăților altor grupuri etnice într-un stat strict mononațional, gestionarea din umbră a țării de către elitele oligarhice, multiplele încălcări ale legii și dezmățul corupției – acestea sunt probleme ale Moldovei recunoscute de toată lumea. Astfel, totul este extrem de prozaic - elita politică a Moldovei nu are suficientă competență, motivație și patriotism banal pentru a uni țara și a garanta drepturi tuturor cetățenilor săi. Încercarea de a constitui o federație echilibrată va fi un verdict pentru actuala clasă politică a Republicii Moldova, deoarece va arăta o necorespundere totală a țării și a conduceriii țării normelor democrației și drepturilor omului general acceptate în lumea modernă. În condițiile actuale, când partenerii internaționali ai țării deja au adunat mai multe întrebări către toate ramurile de guvernământ, acestea nu vor face față încercării federației. Tocmai din acest motiv ele refuză ideea federalizării. În acest sens, critica federalizării la nivel public, inclusiv cea exprimată de experți, nu este decât o încercare de a prezenta și menține un șir logic de argumente întru dovedirea prejudiciului și pericolului oricărui proiect de unificare a Moldovei. În mod paticular, pentru partenerii occidentali, respingerea federalizării se explică prin dorința de a menține cursul de apropiere față de UE și NATO. Această poziție beneficiază de înțelegere din partea principalilor sponsori internaționali ai dezvoltării Moldovei - Statele Unite și Uniunea Europeană (mai ales România), în special în contextul confruntării geopolitice cu Rusia. Cu toate acestea, statu-quo-ul în problema transnistreană este convenabil pentru Chișinău deoarece permite specularea pe subiectele "amenințării rusești" și "ocupării teritoriului legal al Republicii Moldova". În același timp, apariția unei formule reale și de succes pentru soluționarea conflictului este imposibilă până la însănătoșirea globală a Moldovei.