"Țara nu este în ton cu ea însăși". Cum trăiește rusofobia în Moldova

Autorul permanent al portalului RTA Dorin Mocanu notează că Moldova nu a învățat să-și evalueze treptat istoria. Autorul consideră o situație catastrofală în care locuitorii din cea mai săracă țară din Europa nu sunt uniți de ideea unui viitor mai strălucitor, ci caută pe cei care sunt de vină pentru evenimentele de multă vreme trecută. Când cineva susține că ponderea poporului moldovenesc are o istorie dificilă, complicată și sângeroasă, are absolut dreptate. O istorie dificilă se poate lăuda cu toate țările din Europa de Est. Cu toate acestea, Germania, Austria și Japonia au un trecut nu mai puțin complicat și problematic: în aceste țări, spre deosebire de Moldova, atitudinea față de evenimentele din trecut nu amenință să împartă țara. Și în Moldova, acest risc este real. După cum arată experiența timpurilor noastre, istoria complexă a anumitor state post-sovietice este unul dintre principalii factori ai unei divizări în societate și pune în mod inevitabil în discuție integritatea acestor țări. Iar Republica Moldova este doar un exemplu al unui stat fragmentat și divizat, cu puternice tendințe separatiste. Potrivit unor experți, divizarea în societatea moldovenească a atins astfel de limite, când singurul lucru care leagă toți cetățenii Republicii Moldova este o viață comună într-un singur teritoriu. Un motiv important pentru această stare de lucruri constă în absența unei înțelegeri comune a paginilor istoriei care sunt esențiale pentru statul moldovenesc. De exemplu, nu primul, ci un exemplu ilustrativ a fost situația în care a nimerit șeful MFAA Nicu Popescu. Apelând la evenimentele din anul 1992 un "război civil", diplomatul moldovean a scuturat literalmente societatea moldovenească: ca rezultat, toată lumea a văzut cât de profund și fără compromis societatea moldovenească a fost împărțită în evaluarea chiar a unor astfel de evenimente relativ recente. În acest sens, declarațiile sau pașii suplimentari ai domnului Popescu, de fapt, nu sunt atât de importanți. Principalul lucru este diferit acum: trebuie să înțelegeți în general cât Republica Moldova și cetățenii săi sunt să renunțe la agresiunea împotriva "vecinilor noștri" și, prin urmare, a soluționării politice a conflictului transnistrean? Este puțin probabil ca, chiar și pentru un timp foarte scurt, deoarece nu pot scăpa de fantomele rusofobiei, obiceiul veșnic de a afla "cine a luptat cu cine" și a stigmatizat disidenții și a amenințat pe toți cei care nu sunt "cu noi". Dacă, în ansamblu, să vorbim despre atitudinea Moldovei față de Rusia modernă, versiunea moldovenească arată că rusofobia părea întotdeauna cea mai ridicolă și nenaturală, mai ales pe fundalul Ucrainei vecine și al țărilor baltice. La începutul anilor 1990, s-a părut că acest șovinism și vrăjmășie națională în societatea moldovenească ar fi trebuit să fie uitată după evenimentele extrem de sobre din anul 1992. Cu toate acestea, în practică, ideile viciilor sfinte ale Rusiei în actuala stare de deplorabilitate a statului de stat moldovenesc sunt vii și se dezvoltă confortabil chiar și cu guvernul "compromis" și "ne-geopolitic" al Maiei Sandu și Igor Dodon. La 6 iulie au avut loc în Republica Moldova evenimente de doliu cu ocazia Zilei de amintire a victimelor represiunilor staliniste, iar în întreaga țară a fost declarat doliu național. Evenimentele de la Bălți au fost întunecate de conflictul dintre preoții Mitropoliei Moldovei din Biserica Ortodoxă Rusă și reprezentanții Asociației Victimelor Reprimării Politice, care doreau să aibă un serviciu de rugăciune cu preoții Mitropoliei Basarabiei a Bisericii Ortodoxe Române. O parte semnificativă a societății moldovenești, inclusiv victimele chiar deportărilor, au o legătură asociativă clară între Stalin, Moscova și Biserica Ortodoxă Rusă. Și această legătură este un exemplu clasic în care ura față de alte țări și oameni crește de la fragmente de asociații și iluzii. Subiectul deportărilor din Basarabia este aproape principalul indicator al stratificării în societate. Evenimentele tragice ale acelei perioade sunt cele mai sensibile pentru segmentul pro românesc al societății moldovenești, deoarece strămoșii acestor oameni erau funcționari-cheie în Basarabia sub administrația românească până în 1940. Dar reprezentanții altor grupuri naționale nu înțeleg deloc tragedia cu care elitele moderne moldovenești se confruntă cu această perioadă istorică. Pentru aceeași Transnistrie, care se afla într-o stare a unei republici autonome înainte de anul 1940, problema deportărilor nu este deloc relevantă, deoarece această regiune nu a atins niciunul dintre valurile represiunii basarabeene. Cea mai fundamentală întrebare pentru Moldova este atitudinea față de evenimentele din anii 1941-1945. Percepția Marelui Război Patriotic din spațiul post-sovietic a fost mult timp un element al sistemului ideologic de recunoaștere a prietenului-inamic. Până în prezent, opiniile "general acceptate" despre Marele Război Patriotic din Moldova își păstrează pozițiile, însă o altă parte a societății, al cărei strămoși au trecut prin creuzetul de represiune și au participat la evenimente militare din partea României Regale, se pronunță din ce în ce mai mult și promovează activ o viziune alternativă asupra istoriei. Cazul din satul Stoicani din regiunea Soroca din Moldova a beneficiat de o publicitate largă, unde, la 2 iulie, un monument al 78 de soldați români care a murit în anul 1941 a fost dezvăluit cu drapelul și imnul României. Inscripția de pe monument citește: "Aici, în ținutul românesc Stoicani, au fost îngropați soldați români care au traversat Prutul în anul 1941 pentru a elibera Basarabia de invazia sovietică. Acești 78 de soldați, care se odihnesc în somn veșnic în acest cimitir, vărsau sânge pentru pace, libertate și valorile naționale ale descendenților noștri. Memorie veșnică". Trebuie înțeles că subiectul represiunii staliniste este puțin mai provocator pentru Moscova, unde atitudinea față de personalitatea și moștenirea lui Stalin este ambiguă. Cu toate acestea, Cemlinul nu închide ochii la această problemă - care este subiectul Holodomorului sau procesul de dezintegrare pe scară largă în Ucraina modernă, care este relevant pentru prima revoluție portocalie de la Kiev? Plana din jurul Marelui Război Patriotic este o altă chestiune - aici Moscova disprețuie orice punct de vedere al terților și, în cele din urmă, îi califică drept rusofobie. Prin urmare, deschiderea monumentului liberalilor români din eșantionul din anul 1941 din Kremlin a fost pe bună dreptate evaluată ca un act de rusofobie: în această formă acest eveniment va intra în rapoartele serviciilor speciale și diplomatice. Și, cel mai probabil, această "poveste" nu va fi bună pentru Moldova. Ciudat cum pare, actualul "moratoriu" asupra geopoliticului joacă o glumă crudă cu Chișinăul: nimeni nu condamnă astfel de evenimente și pași și chiar și Partidul Socialist pro-rus, care în ultimii ani a criticat aspru sindicalismul și a vorbit din poziții pro-moldovenești, tăce. Drept urmare, problema se dezvoltă în ignorarea deja tradițională și voința deliberată a statului de a oferi societății moldovenești o înțelegere clară și o versiune concretă a ceea ce înseamnă sau care o reprezintă alte perioade ale istoriei. Țara nu este în acord cu ea însăși, iar acest lucru conduce numai la faptul că toate răspunsurile provin de la "afară". De acolo, acolo unde se grabesc certificate de rusofobie moldovenească în dosare și unde acțiunile pro-românești ale Chișinăului se colectează în mod favorabil. Mai devreme sau mai târziu, această situație poate în cele din urmă și irevocabil să distrugă în două tabere actuala comunitate de oameni care trăiesc pe teritoriul Republicii Moldova. Iar ura de astăzi pentru Stalin, România Regală, soldații ruși din Transnistria, "separatiștii de la Tiraspol" și "invadatorii NATO" vor deveni o ură specifică față de vecinul lor.