Statele Unite i-au pus capăt lui Plahotniuc. De ce?

Principala / Analize / Statele Unite i-au pus capăt lui Plahotniuc. De ce?
Washingtonul a făcut o mișcare puternică privind soarta Moldovei, întorcând în această partidă, tabla de șah. Vladimir ROTARU, RTA: Știri aproape senzaționale au apărut ieri seara: secretarul de stat american, Mike Pompeo, în declarația sa oficială, l-a acuzat pe fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc în „acțiuni de corupție, care au compromis independența instituțiilor democratice din Republica Moldova” și a anunțat, de asemenea, aplicarea sancțiunilor împotriva oligarhului și a familiei sale. În special, li se va refuza dreptul de a obține o viză americană. Aceast pas a Statelor Unite în mare măsură a fost o surpriză. Potrivit multor experți, Washingtonul a jucat un rol decisiv în evenimentele din iunie anul trecut. Anume după o scurtă conversație cu ambasadorul american în Moldova, Derek Hogan, Vlad Plahotniuc, a capitulat de fapt în fața coaliției PSRM și ACUM și a părăsit repede țara. Mai mult ca atât, așa cum se înțelegea atunci, înainte de predarea puterii, oligarhul a primit anumite garanții, atât privind securitatea personală, cât și  privind protecția sa împotriva eventualei urmăriri penale. În parte, această versiune a fost confirmată de faptul că Plahotniuc s-a refugiat ulterior în Statele Unite, unde, judecând după fotografiile, care au apărut pe net, și și-a petrecut ultimele șase luni. În mod firesc, după lovitură de stat, noile autorități moldovene au încercat metode de extradarea fostului proprietar al Moldovei în patrie, însă fără succes. Investigarea actelor sale ilegale și a schemelor de corupție s-au început aproape imediat, și deja în august, Procuatura Anticorupție a deschis un dosar penal împotriva fostului lider al PDM, sub acuzația de creare a unui grup infracțional, șantaj, înșelăciune și spălare de bani. Pe 29 octombrie, el a fost pus pe lista internațională a căutărilor. Cu toate acestea, Washingtonul a răspuns în tot acest timp cu tăcere la această problemă, deși extrădarea lui Plahotniuc și procesul său demonstrațional ar putea deveni un cadou cu adevărat regal ale Statelor Unite pentru noul guvern. Acum, americanii înșiși se abdică de fostul lor protejat –în mod complet, irevocabil și într-o manieră extrem de demonstrativă: prin declarația însăși a secretarului de stat, care a anunțat personal sancțiunile și a demascat corupția regimului Plahotniuc. O astfel de „lepădare” al maestrului de marionete este cu atât mai surprinzătoare, întrucât în ​​urmă cu mai puțin de un an, Statele Unite erau considerate principalul „acoperiș” al puterii lui Plahotniuc - și, în general nu în zadar. Cu toate acestea, după toate, oligarhul odată omnipotent a fost recunoscut ca o resursă îndeplinită și a căzut sub celebrul pragmatism al politicii externe americane, unde nu există „prieteni” sau „străini”. La urma urmei cândva și Saddam Hussein era printre „ai săi”, și care totuși a fost folosit în războiul cu Iranul revoluționar. Cel mai probabil, declarația lui Pompeo a pus capăt revanșei ipotetice a lui Plahotniuc, despre care vorebeau mulți experți după crearea  coaliției informale dintre socialiști și democrați. Este curios că principalii politicieni moldoveni de pe flancurile de dreapta și de stânga s-au alăturat rapid unui eveniment atât de important. De exemplu, liderul PAS, Maia Sandu, a mulțumit guvernului american, care a lansat „cererea noastră pentru pedepsirea oligarhului” și a făcut aluzie la un final similar pentru actualul președinte. La rândul său, Igor Dodon a fost darnic în complimente pentru Washington și nici nu a uitat să adauge cereri directe  Statelor Unite. Cu toate acestea, este evident că un astfel de „cadou” atât de mare nu este făcut pentru Chișinău din cuza lui Dodon. Este mai probabil ca, în acest sens, Statele Unite vor să lanseze implementarea noii sale strategii pentru Moldova în următorii ani. Este ușor de ghicit că obiectivul său prioritar este de a reduce rapid conducerea lui Dodon și a socialiștilor și de a returna puterea în mâinile forțelor pro-occidentale. În acest sens, arestarea și investigarea ulterioară împotriva lui Plahotniuc vor juca un rol important. Nu există nici o îndoială că oligarhul odată omnipotent menține o mulțime de informații „picante” care pot compromite cu ușurință mulți dintre politicienii moldoveni actuali și de cel mai înalt calibru. Într-adevăr, cu controlul total asupra țării pe care păpușarul o avea odată, orice politician major moldovean a devenit cumva parte din schemele sale criminale și departe de deciziile democratice (sau de politica de stânga). Și mai există păreri că Plahotniuc fie a transmis aceste informații relevante autorităților americane, fie va fi obligat să o facă în timpul unei anchete judiciare ulterioare (pentru a reduce, de exemplu, scurtarea termenului). Toate dovezile compromițătoare emise de Plahotniuc vor fi folosite la momentul potrivit pentru a „îmbina” politicienii din Chișinău care sunt inconvenabili pentru SUA sau pentru organizarea protestelor în masă dacă rezultatul votului se va dovedi a fi „defavorabil”. Prin urmare, evaluând această mișcare ale Statele Unite, putem spune cu convingere că decizia în privința lui Plahotniuc este un semnal bun pentru Moldova în ansamblul său, dar foarte alarmantă pentru guvernul actual.