Părere: Fără un consens la nivel național, Moldova nu are nicio șansă să rezolve problema transnistreană

Sergiu CEBAN În Republica Moldova, nu există încă o părere unică cu privire la conflictul de pe Nistru, de la începutul anilor 1990 și o formulă clară pentru relațiile cu malul stâng. După cum arată practica, fără aceasta, toate discuțiile despre o soluționare finală a problemei transnistrene rămâne a fi o ficțiune. Zilele trecute, problema malului stâng a devenit din nou una dintre cele mai presante și actuale subiecte ale discursului politic intern din Moldova. Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, a acționat ca un hipmaker, care a recunoscut și a aflat pentru sine în mod neașteptat gradul de controversă a opiniei publice cu privire la evenimentele tragice din 1991-1992 și cât de dureroasă poate fi această reacție. E necesar, să ne reamintim că acum jumate de an în urmă, șeful de atunci al MAEIE, Nicu Popescu, a numit conflictul militar de pe Nistru un război civil. Ca răspuns la reacția furtunoasă a organizațiilor publice și veterane, nou-ministrul a fost nevoit să-și retragă grăbit cuvintele și să-și ceară scuze public pentru astfel de „declarații imprudente” care, după cum s-a dovedit, nu au fost împărtășite de o parte semnificativă a societății. S-ar părea că, în urma dezoligarchizării din vară și a regimurilor de temperatură ridicată din politica moldovenească, răspunsul la declarațiile domnului Popescu a fost oarecum disproporționat. Dar un scenariu similar cu participarea lui Ciocoi indică deja că tema transnistreană este încă extrem de sensibilă și provoacă reflecții dureroase în societatea moldovenească. Președintele Igor Dodon a trebuit personal să intervină pentru  ministrul său, care a spus că oficialul a avut în vedere o operațiune de menținere a păcii, care a oprit vărsarea de sânge. Deși nu a fost foarte convingător, din moment ce Ciocoi însuși, în explicațiile sale către unul dintre posturile de radio locale, i-a acuzat mai întâi toți cei care nu au înțeles de interpretări false cu resentimente, apoi a pus un accent deosebit pe ilegalitatea armatei ruse, care, în opinia sa, nu are ce căuta pe malul stâng al Nistrului. Încăpăținarea și ne dorința de a ține cont de puterea nemulțumirii publice ca urmare a dus la apariția scandalului cu o vigoare reînnoită. Drept urmare, în fața clădirei guvernului  au apărut pichete ale organizațiilor veterane, cerând demisia principalului diplomat al țării. Liderii de opoziție s-au alăturat apelurilor. În special, Andrei Nastase a spus despre „insulta gravă” ai veteranilor războiului de pe Nistru și despre trădarea patriei. În opinia sa, ministrul a contestat adevărul istoric și a vorbit de partea străină - „de partea invadatorilor”. Partidul ”Acțiune și Solidaritate” a cerut, de asemenea, demisia ministrului pentru spurcarea memoriei celor care și-au dat viața în apărarea independenței și integrității teritoriale a țării. După toate acestea, pentru a diminua tensiunile și a degaja situația, pentru a schimba atenția publicului, Igor Dodon a decis să umple spațiul mass-media cu o discuție despre perspectivele unei soluționări transnistrene. El a declarat hotărârea Chișinăului de a începe să discute despre un model agreat pentru soluționarea conflictului, având în vedere disponibilitatea consensului politic și național pe această temă. A fost dificil să ne imaginăm un moment mai nepotrivit pentru astfel de oferte publice, prin urmare, de la Tiraspol, a urmat o reacție drastic negativă foarte așteptată, care a lipsit autoritățile de o manevră ulterioară. Între timp, principala concluzie care poate fi extrasă din acest întreg scenariu este o schismă profundă în societatea moldovenească, atât în ​​ceea ce privește istoria conflictului de pe Nistru, cât și unei formuli posibile de soluționare a acestuia. În cei 28 de ani de la sfârșitul sângeroaselor evenimente, societatea moldovenească nu a găsit puterea de a se împăca cu această pagină tragică din istoria noastră, nu a putut găsi răspunsuri la cele mai dificile întrebări și să determine motivele reale pentru ceea ce s-a întâmplat și pe cei responsabili. Ceea cu ce este dificil de contestat este cu propunerea ministrului Ciocoi  potrivit căreia Moldova are nevoie de un studiu larg la nivel național cu privire la evenimentele anilor 90. Fără această „temă pentru acasă” în realitate, se dovedește că până ce Chișinăul nu-i poate oferi nimic Tiraspolului. Da, și este periculos să inițieze conversații în condiții când cei de la Chișinău sunt înclinați în mod radical față de cei care au ridicat partidele de război în 1992, precum și de urmașii lor, care s-au stabilit în Transnistria. După cum s-a dovedit, în contrast cu discursurile blânde ai anumitor politicienilor din societatea moldovenească, există încă o intensitate ridicată și lacune profunde în ceea ce privește perceperea originilor conflictului și posibila conviețuire cu malul stâng. Dezacordurile distincte și lipsa unei înțelegeri consolidate a istoriei recente nu ne permit încă să începem o discuție serioasă despre soluționarea finală atât cu partenerii internaționali ai Chișinăului, cât și cu Tiraspolul. Și, având în vedere lipsa acțiunilor reale pentru a ajunge la un consens la nivel național asupra Transnistriei, este puțin probabil să fie permise în viitorul apropiat.