Stanga Moldovei se află sub protectoratul internațional pentru drepturile omului

Instituțiile internaționale pentru drepturile omului preiau în mod independent drepturile omului în Transnistria, ocolind oficialul Chișinău. Expertul RTA explică de ce acesta este un semn rău pentru Moldova Sergiu CEBAN, RTA: În ultimii ani, problemele legate de drepturile omului au devenit treptat una dintre cheile acordului transnistrean, atrăgând din ce în ce mai mult atenția instituțiilor internaționale. După cum știți, orice conflict modern și consecințele acestuia sunt strâns legate între ele cu încălcarea drepturilor și libertăților omului. Problema transnistreană, cu toată seninătatea sa, este totuși în strânsă legătură cu factorul drepturilor omului, din ce în ce mai greu de ignorat atât la Chișinău, cât și la Tiraspol. Timp de mulți ani, acest subiect a rămas la periferia procesului de negociere, care a fost facilitat, printre altele, de un interes redus din partea autorităților internaționale responsabile de monitorizarea situației drepturilor omului într-o anumită regiune a continentului european. O creștere semnificativă a atenției asupra acestei probleme a avut loc în anul 2012 după reluarea negocierilor în format 5 + 2. În această perioadă, la nivelul ONU, s-a decis delegarea în Moldova a trimisului său special, celebrul activist suedez pentru drepturile omului, Tomas Hammarberg. În decursul anului 2012, diplomatul a făcut mai multe vizite pe malul stâng al Nistrului pentru a evalua starea drepturilor omului în regiune, rezultatul căruia a fost raportul autorului său. Documentul conține rezultatele analizei situației în diferite domenii, precum și o listă de recomandări a fost pregătită, a cărei implementare, potrivit lui Hammarberg, va îmbunătăți situația cu protecția drepturilor în regiunile din stânga. Se părea că expediția unui expert ONU era mai mult o excepție decât o regulă în absența unui interes prea mare pentru ceea ce se întâmplă atât în ​​jurul, cât și în interiorul Moldovei. Totuși, în anul 2018, după 5 ani, activistul suedez pentru drepturile omului a vizitat din nou republica pentru a măsura situația actuală din regiune, precum și pentru a evalua implementarea și implementarea recomandărilor exprimate în raportul actualizat privind punerea în aplicare a primului document. O asemenea atenție atentă, potrivit experților, poate indica prezența monitorizării sistemului de către autoritățile internaționale, care ar putea menține dimensiunea drepturilor omului în Transnistria în câmpul lor vizual. Aparent, munca depusă în anii 2012-2013 a dat impulsul necesar, în urma căruia Chișinăul și Tiraspol au început să se concentreze mai mult pe sfera drepturilor omului și să o integreze în mod constant în mecanismele de negociere. În special, s-au înființat grupuri speciale de experți în domeniul drepturilor omului de ambele părți ale Nistrului, iar problemele legate de drepturile omului au început să fie auzite mai des de la standuri internaționale înalte. Alături de aceasta, părțile nu sunt timide să utilizeze acest subiect, inclusiv pentru presiuni reciproce. Chișinăul, în special, a început să apeleze mai activ la instanțele internaționale, fără oportunități reale de a influența politicile autorităților Tiraspol, care practic au blocat activitățile organizațiilor moldovenești pentru drepturile omului din regiune. Între timp, Transnistria a reușit să găsească accesul la site-urile ONU și livrează în mod independent informații alternative cu privire la respectarea drepturilor omului pe stânga și, în același timp, aruncă acuzații împotriva Chișinăului. Mai recent, Dunea Mieatovic, comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, a făcut o vizită săptămânală în Republica Moldova. Ombudsmanul European a călătorit în modul „acoperire maximă”. A organizat un număr semnificativ de întâlniri, atât pe partea dreaptă, cât și pe malul stâng, care atestă atenția sporită a structurilor paneuropene și evaluarea capacității Chișinăului de a asigura monitorizarea drepturilor omului pe întreg teritoriul. În acest context, există motive să credem că, având în vedere capacitățile limitate ale autorităților centrale ale Republicii Moldova (pe care autoritățile moldovenești nu le-au ascuns de mult timp), structurile europene pot oferi Chișinăului să transfere monitorizarea directă a drepturilor omului către organizațiile internaționale din regiunile din stânga. Câțiva experți își exprimă opinia că, se pare, partenerii externi au ascultat apelurile de mai mulți ani ai Chișinăului pentru a acorda mai multă atenție drepturilor omului de pe malul stâng al Nistrului. În același timp, există îndoieli serioase cu privire la validitatea acestor recursuri și la rezultatul acestora. Unul are impresia că la Chișinău nu se evaluează în mod corespunzător, că prin astfel de (fără) acțiuni organizațiile internaționale fac presiuni pentru decizii cu consecințe reduse. Într-adevăr, experiența obținerii unor teritorii sub patronaj internațional sau a unui mandat sugerează în mod convingător că un transfer deliberat al unei părți a statului nu face decât să crească procese de dezintegrare și întărirea formațiunilor de facto.