Uniunea Europeană părăsește Moldova?

Anton ȘVEȚ Bruxelul este dezamăgit și obosit de lupta interminabilă pentru putere și de reformele eșuate din Moldova și nu mai crede în viitorul european al republicii Calculele recente ale opoziției pro-europene în Moldova indică o scădere marcantă a calității și intensității asistenței de consultanță și a experților din partea UE. Participarea la alegerile secundare de la Hîncești, care s-a încheiat, probabil, în înfrângere și o creștere a incidenței coronavirusului în zonă, s-a dovedit a fi o greșeală strategică care a afectat negativ apariția partidului  Maiei Sandu. Situația s-a agravat atunci când parlamentarii din PAS, Pro-Moldova și partidul „Țărm”, cu participarea Curții Constituționale a Republicii Moldova, nu au reușit planul guvernului de a sprijini afacerile și publicul în timpul pandemiei. Acest lucru a permis guvernului actual să îi reproșeze opoziției pentru iresponsabilitate și refuzul de a ajuta cetățenii în perioadele dificile. Astfel de pași de erupții ale forțelor pro-europene sunt doar simptome. Diagnosticul este foarte simplu: Uniunea Europeană a încetat să se implice activ în afacerile Moldovei. Parțial datorită problemelor interne și externe mai importante (criza migrației, Brexit, pandemie), în parte datorită oboselii acumulate din inițiativa elitelor politice din Moldova, cheltuind resursele furnizate și sprijin pentru a discredita proiectul și stilul de viață european. Eficiența investițiilor în timp s-a transformat în ineficiența persoanelor angajate în direcția Moldovei. Deși implicarea inițială a UE în procesele moldovenești a fost favorabilă. În anul 2004, Partidul Comunist, care a guvernat în Moldova, a introdus în program documente dispoziții privind integrarea europeană ca reper de politică externă pentru Moldova. În anul următor, Uniunea Europeană, în conformitate cu propunerile OSCE, a început să participe la activitățile formatului „3 + 2”, obținând influență asupra procesului de reglementare transnistreană. După crearea serviciului extern unic al UE în anul 2008 și începerea funcționării delegației UE în Republica Moldova sub conducerea capabilă a lui Kalman Migei și apoi a lui Pirkki Tapiola, influența Bruxelului a crescut de mai multe ori. În același timp, Moldova a primit un drept de cotă pentru exporturi fără taxe în țările UE. În urmă cu 11 ani, „revoluția în rețelele sociale” a confruntat forțele politice între ele, declarându-și deschis vectorul pro-european. PCRM, vorbind dintr-o poziție proeuropeană, a cedat puterea Alianței pentru Integrare Europeană. De facto, UE a avut ocazia să aleagă din paleta propriilor simpatizanți pe cei cărora le-a plăcut să sprijine mai mult, gestionând complet procesele. Și alte forțe și proiecte politice au fost demoralizate și marginalizate. Din când în când au existat declarații despre ireversibilitatea cursului pro-european, care, după ce a furnizat un regim fără viză pentru călătoriile pe termen scurt în UE și semnarea Acordului de asociere în anul 2013, părea destul de justificat. Bruxelul a fost activ și în procesul de reglementare transnistreană: a petrecut zile întregi în orașele din malul stâng, a controlat frontierele cu ajutorul EUBAM, iar în anul 2015 a putut să atragă Tiraspolul în zona de liber schimb intens dintre Moldova și UE. Superioritatea modelului european părea de necontestat, iar perspectivele erau foarte luminoase. În timp, influența Bruxelului a supraviețuit difuziei. Au apărut proiecte politice puternice care nu au fost aproape niciodată legate de organizația Uniunii Europene. Partidul Democrat, care a fost de mult timp la putere, a putut să se bazeze pe sprijinul anumitor cercuri și structuri de lobby din Statele Unite, precum și rezerve financiare și media corporative. Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, care sprijină formal vectorul european, primește finanțare și sprijin politic exclusiv în est - în Federația Rusă. Reechilibrarea spectrului proeuropean cu nominalizarea părților „Acțiune și solidaritate” și „Demnitate și Adevăr” nu s-a justificat încă din cauza incapacității acestor forțe politice de consolidare pe termen lung și a erorilor manageriale interminabile. O încercare de a readuce UE la joc prin „revoluția ambasadei” din iunie 2019 a fost de fapt administrată de Wașington și Moscova. Bruxelul s-a dovedit a fi un partid condus, după cum a demonstrat o reacție apatică la răsturnarea guvernului Maiei Sandu, cinci luni mai târziu. În circumstanțele actuale, Uniunea Europeană nu este în măsură să ofere opțiuni realiste pentru a depăși criza în care Moldova s-a aflat din cauza luptei constante pentru putere. Declarațiile ușoare ale delegației UE nu mai conving pe nimeni de nimic. Președinția și guvernul Republicii Moldova își permit destul de calm să critice Bruxelul și să speculeze despre volumele de sprijin financiar primite anterior. În multe privințe, aspectul plictisitor al Uniunii Europene în Moldova este asociat cu o linie atipică lentoasă și lașă, construită de actualul șef al delegației, Peter Mihalko, care a pierdut rapid instrumentele unice pe care le-a moștenit de la Pirkki Tapiola. Dacă ambasadorii Rusiei și Statelor Unite se întâlnesc în mod regulat cu conducerea Moldovei și a regiunilor sale, Transnistria și Găgăuzia, atunci reprezentantul oficial al Uniunii Europene face acest lucru mult mai rar, fără o strategie publică clară. Trebuie recunoscut faptul că abordările Uniunii Europene în direcția Republicii Moldova trebuie revizuite radical pentru a intensifica activitățile, inclusiv cu autoritățile oficiale și cu cel de-al treilea sector. În caz contrar, în anii următori, țara va deveni în sfârșit combătută în lupte pentru resurse și putere, iar Bruxelul își va pierde ultima pârghie în această regiune.