Opinie: OSCE pierde ritmul în problema reglementării transnistrene

Anton ȘVEȚ OSCE este chemată să „construiască poduri” între cele două maluri ale Nistrului, acționând ca mediator în așezământul transnistrean. Cu toate acestea, în perioada pandemică, Organizația are puține succese, iar părțile ies din criză cu un bagaj imens de creanțe reciproce Organizația pentru Securitate și Cooperare din Europa îndeplinește în mod tradițional o misiune importantă în procesul internațional de soluționare a conflictului transnistrean. OSCE este mediator la negocieri, prezidează reuniunile în format 5 + 2, oferă o platformă pentru activitățile grupurilor de lucru și participă, de asemenea, la activitatea Comisiei mixte de control. În plus, OSCE finanțează o serie de proiecte pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv cele prevăzute prin decizii de protocol semnate de părți. În anul 2018, Organizația a alocat chiar finanțare pentru crearea de puncte de înmatriculare a vehiculelor în care proprietarii de mașini de pe malul stâng pot obține numere neutre pentru a călători în străinătate. Sarcinile formale ale OSCE sunt monitorizarea situației, inclusiv problemele de securitate și acordarea de asistență expertă și tehnică dialogului dintre Chișinău și Tiraspol. Coroana unei astfel de misiuni este reluarea negocierilor privind determinarea finală a statutului politic al Transnistriei. Deciziile luate în stadiul final al soluționării vor viza transformarea sau încetarea operațiunii de menținere a păcii cu finalizarea unei perioade îndelungate a prezenței militare ruse. Acest factor, care se bazează pe motive geopolitice evidente, este un stimulent constant pentru activitatea OSCE în Moldova. În anul 2016, președinția germană a OSCE a putut progresa în abordarea problemelor sociale și umanitare. Când așa-numitele „Protocolul de la Berlin” și acordurile ulterioare din anii 2017-2018 (privind accesul la pământurile din  Dubăsari pentru fermierii moldoveni, normalizarea școlilor cu predare în limba latină pe teritoriul Transnistriei, pe numerele neutre deja menționate etc.), părea că OSCE a găsit o formulă pentru o mișcare treptată către o așezare. Deși perspectiva unei soluționări finale a conflictului a rămas îndepărtată, exista încă speranța că părțile să-și depășească în cele din urmă complexele istorice și să înceapă lucrul comun responsabil. Cu toate acestea, în ultimii ani, impulsul Protocolului de la Berlin a fost risipit treptat. În mare parte, acordurile încheiate au rămas pe hârtie, contractele noi nu sunt semnate, iar activitatea formatului internațional 5 + 2 a fost transformată în întâlniri „pentru spectacol”, organizate o dată pe an în capitalele europene. În anul 2020, nu există niciun fel de realizări în acordul transnistrean. Desigur, vă puteți referi la circumstanțele de urgență ale pandemiei, care a amestecat toate planurile pentru anul în curs, dar faptul este că Chișinăul și Tiraspolul s-au certat serios chiar înainte de carantina. Drept urmare, nenorocirea comună nu numai că nu a unit părțile, ci, dimpotrivă, și-a răspândit și mai mult pozițiile, generând noi scandaluri și acuzații aproape săptămânal. Se dovedește că în această perioadă dificilă, OSCE și-a continuat mișcarea de inerție și nu a putut sau nu a dorit să acționeze ca un mediator proactiv pentru a ajuta la netezirea colțurilor ascuțite. Alunecarea dialogului a început mai devreme - când participanții internaționali nu au putut realiza implementarea completă a acordurilor din anii trecuți. În plus, toamna trecută, OSCE a primit o lovitură de imagine tangibilă, având, de fapt, o întâlnire dezastruoasă 5 + 2 la Bratislava. Mai mult decât atât, până atunci nu era primul clopot alarmant, ci o alarmă puternică, semnalând că venea o criză serioasă în negocieri. Astfel, problemele de astăzi sunt o consecință naturală a greșelilor anterioare, deoarece nimic nu subminează încrederea ca promisiunile neîndeplinite. Aceasta a devenit principala problemă, din cauza căreia Chișinăul și Tiraspolul au decis din nou „să se împrăștie în apartamente diferite”, care s-au agravat doar în timpul pandemiei. În această primăvară, OSCE nu a reușit să corecteze greșelile și să-și refacă autoritatea. Mediatorul internațional nu a reușit să găsească o modalitate de a readuce părțile la conflict la masa de negocieri, iar reacțiile lenevice de serviciu ale șefului misiunii la tunet și fulgere, pe care Chisinăul și Tiraspolul le schimbă cu fervoare aproape în fiecare săptămână, este puțin probabil să normalizeze atmosfera și să nu mai ridice profilul acestei structuri. Probabilitatea organizării următoarei ședințe de 5 + 2 rămâne o mare întrebare. Mai mult, nu numai datorită restricțiilor asociate pandemiei, ci și în mare parte datorită agravării crizei politice interne din Moldova. Deja, guvernul moldovean este limitat de manevre în direcția transnistreană, iar toamna, când este planificată alegerile prezidențiale, nu va avea deloc timp pentru o soluționare. Anterior „fereastra de oportunitate” de odinioară largă se închide. În circumstanțele actuale, OSCE trebuie urgent să schimbe abordările și să caute soluții echilibrate care pot fi primite favorabil pe ambele maluri ale Nistrului. În caz contrar, tendința negativă, înrădăcinată în pandemia COVID-19, poate deveni ireversibilă și poate duce la blocarea finală a dialogului. Organizația, din care 57 de țări sunt membre, are un potențial suficient pentru acțiuni adecvate, inclusiv bazându-se pe experiența președinției albaneze, ceea ce demonstrează abordări non-banale pentru soluționarea conflictului din Kosovo. Pierderea inițiativei OSCE în direcția Republicii Moldova este plină de consecințe concrete. În istoria îndelungată a soluționării conflictului transnistrean, situația s-a dezvoltat adesea atunci când slăbirea unuia dintre participanții internaționali a garantat întotdeauna consolidarea și ocuparea posturilor vacante de către alți jucători. Pe baza proceselor observate, se poate concluziona că, în ultimii ani și jumătate până la doi ani, OSCE a redus treptat, pas cu pas, propria participare la soluționare, slăbind sensibil poziția sa. Dacă presupunem că un astfel de curs de lucruri nu este cauzat de motive banale, inclusiv greșeli și deficiențe evidente, apare următoarea imagine: OSCE merge intenționat la „marginea” pistei de soluționare, dând în mod conștient loc altor jucători. Nu există atât de mulți candidați pentru rolul de lider - nici Statele Unite, nici Rusia. Poate chiar și ambii actori sunt în tandem, dar o astfel de perspectivă este mai puțin probabilă. Există motive să credem că în această toamnă vom putea observa procesul unei „rocade”, în același timp vom primi răspunsuri la alte întrebări importante despre viitorul acestui conflict de lungă durată.