Este oare Moldova pregătită să reziste influenței turcești?

Serghei CEBAN Turcia își consolidează în mod constant pozițiile în regiunea Mării Negre, acordând o atenție deosebită Moldovei: acest lucru este dovedit de contacte politice intensive, precum și de proiecte și investiții la scară largă implementate de Ankara în republică. Dar pentru Chișinău, creșterea influenței turcești poate promite efecte secundare neplăcute În ultimii ani, Turcia și-a pus în aplicare din ce în ce mai mult politica externă ofensivă în diferite zone regionale, fie în Libia, Siria, nordul Irakului, Mediterana de Est și Marea Neagră. Adesea, interesele turcești înghesuie alți jucători influenți, motiv pentru care Ankara a început să contrazică în mod sistematic țări precum Grecia, Franța, Cipru și Rusia. Trecutul imperial, precum și ideile neo-otomanismului, sunt destul de populare în societatea turcă. Acest lucru împinge elitele politice ale țării să procedeze tocmai din această nevoie social-politică și să acționeze mai decisiv în renașterea proiectului neoimperial, care va acoperi cea mai mare parte a „spațiului geografic otoman” condiționat, extinzând treptat zona de influență a Ankarei și consolidând poziția Turciei ca un puternic lider trans-regional. Până în prezent, pașii practici întreprinși de conducerea turcă spre reformatarea statului au mai multe niveluri importante, dintre care cel mai fundamental este religios. Drept urmare, asistăm la islamizarea activă a Turciei și la respingerea treptată a reformelor kemaliste laice, care au fost implantate activ în societatea turcă în prima jumătate a secolului trecut. Un exemplu izbitor este decizia lui Redjep Erdogan de a restitui statutul unei moschei Sfintei Sofia din Istanbul - un gest simbolic al conducerii turcești, văzută ca o încercare de a întoarce roata istoriei. Printr-o astfel de revitalizare a islamului turc, se pare că scopul este de a crea din Turcia unul dintre centrele cheie ale lumii musulmane, căruia îi va fi încredințată o misiune politică și reprezentativă într-un amplu dialog internațional. În același timp, pentru formarea unui fel de superputere islamică, există toate premisele necesare: poziția geografică, experiența imperială, una dintre cele mai puternice armate și cea mai strânsă integrare în structurile occidentale și euro-atlantice. Dorința Ankarei de a-și asigura, printre altele, independența energetică, care se încadrează în această paradigmă, explică explorarea geologică agresivă a companiilor turcești din estul Mediteranei în ultimele luni, cu totală ignorare a apelurilor din Grecia și Cipru vecine. Această stare de fapt a devenit o provocare internă serioasă pentru NATO, datorită dorinței turcilor de a-și apăra interesele prin orice mijloace, neglijând interesele partenerilor din Alianța Nord-Atlantică. Apropo, flirtul activ al Wașingtonului cu kurzii pe parcursul întregii campanii siriene nu a făcut decât să întărească convingerea Ankarei de necesitatea de a-și urma, în primul rând, propriile interese naționale. Această dezvoltare a evenimentelor nu putea să nu afecteze atât atmosfera din blocul militar în sine, cât și în rândul membrilor Uniunii Europene. Cea mai dură reacție a venit de la președintele francez, care a numit ceea ce se întâmplă „o ilustrare vie a morții cerebrale a NATO” și a exclus Ankara de pe lista partenerilor UE din Mediterana. Mai mult, lipsa unei poziții coerente din partea Bruxelles-ului a dus deja la un eșec nefericit la summitul miniștrilor de externe. Apoi, Cipru a blocat aprobarea sancțiunilor împotriva conducerii din Belarus, susținând adoptarea simultană a restricțiilor împotriva companiilor turcești care au participat la operațiuni de forare ilegale pentru extracția gazelor naturale în zona economică cipriotă. S-a întâmplat ca Mediterana de Est să fie una dintre cele mai tensionate zone geografice, cu o împletire complexă de factori istorici, culturali, religioși și geopolitici, în care se intersectează atât interesele actorilor locali, cât și cei principali. Din aceste motive a fost important ca poziționarea strategică a Ankarei să-și demonstreze ambițiile cel mai clar la această răscruce mediteraneană, declarându-se ca o forță determinantă în regiune. După cum știți, teritoriile istorice ale bazinului Mării Negre și, în special, regiunea nordică a Mării Negre, ocupă, de asemenea, un loc special în doctrina politicii externe a Turciei. Din acest motiv, Ankara ia o poziție de principiu cu privire la problema peninsulei Crimeea, continuând să mențină acest subiect în primele cinci probleme de actualitate ale dialogului bilateral cu Moscova. Moldova nu este mai puțin actuală pentru Turcia. În ultimii ani, relațiile dintre Chișinău și Ankara au dobândit o formă solidă de parteneriat strategic, în primul rând datorită întăririi activității părții turcești în sectorul moldovenesc. Mai mult, este multilateral: întărirea contactelor politice și diplomatice (o etapă importantă în acest proces a fost vizita lui Erdogan în Moldova) și implementarea programelor la scară largă și pătrunderea afacerilor și investițiilor turcești în republică. În același timp, nu este un secret faptul că autonomia găgăuză, care simbolizează rudenia etnică și culturală cu turcii, a devenit punctul de intrare al influenței turcești în Moldova. Potrivit experților, complexul de proiecte implementate de Turcia pe teritoriul găgăuz este un depozit de politică externă pe termen lung pentru crearea unuia dintre centrele de influență regională largă. Evident, cu sprijin sistematic turc în timp, Comrat își poate consolida poziția politică și poate relua dialogul cu Chișinăul din poziții ușor diferite. Dovezi că Ankara consideră Găgăuzia ca un factor politic intern puternic în viitor au fost declarațiile lui Erdogan în timpul vizitei sale în Moldova în anul 2018 că conducerea țării trebuie să ia măsuri concrete pentru a consolida autonomia găgăuză. Astfel, în următorii ani, Chișinăul riscă să obțină, alături de Transnistria, o altă entitate teritorială, aflată sub influența externă dominantă a unui stat puternic. Problema este agravată de relațiile recent deteriorate dintre centru și Comrat din cauza situației cu adoptarea în parlament a așa-numitelor. „Facturi găgăuze”. În acest sens, se pune întrebarea cât de pregătite sunt autoritățile moldovenești să răspundă în mod adecvat amenințării emergente, dacă Chișinăul va avea suficientă forță pentru a rezista atacului „moale” al Ankarei și pentru a menține sub control întărirea târâtoare a Comratului, care va stimula și mai mult procesele centrifugale care se desfășoară în mod activ în țară.