Vladimir Rotar
Dezvoltarea sistemului politic al Moldovei a ajuns într-un impas, eșirea din el fără o scuturare serioasă este aproape imposibilă.
Lipsa regulilor și controlului din partea societății, urmărirea intereselor „egoiste” și lipsa acută de oameni cu gândire de stat au devenit deja trăsături de caracter а vieții politice a Moldovei, care se află într-o stare de anarhie și în lupta tuturor contra tuturor. După prăbușirea regimului lui Vlad Plahotniuc, care a reușit temporar să centralizeze administrarea țării în jurul persoanei sale, criza politică a intrat într-o nouă rundă. Am văzut deja mai multe guverne, trei coaliții parlamentare, numeroase goane politice, intrigi, trădări etc.
Odată cu încheierea campaniei prezidențiale, situația politică internă a ajuns în sfârșit într-un impas. Există un președinte legitim, dar neputincios, care încearcă cu disperare să remanieze corpul parlamentar prin alegeri anticipate și să modeleze guvernul și coaliția de guvernare sup sine. Există opozanți, în principal fostul șef de stat Igor Dodon și Partidul Socialist, precum și un grup de legislatori din fracțiunea Pentru Moldova, care, dimpotrivă, se străduiesc să amâne alegerile parlamentare până la timpul mai potrivit. Există forțe politice, spre exemplu Partidul Democrat și Platforma DA, care susțin verbal planurile Maiei Sandu, dar în realitate simpatizează oponenților ei, deoarece șansele lor pentru alegeri anticipate sunt minime.
Se pare că toți actorii de mai sus sunt implicați exclusiv în modul de a depăși mai politicos unul pe altul și de a răspîndi controlul supra pozițiilor de conducere, instituțiilor principale și fluxurilor de resurse. Pentru strategii politici, aceasta este cu siguranță o priveliște fascinantă. Dar acest tir fără sfârșit dăunează intereselor țării, ducând la decizii populiste, paralizarea sistemului administrației publice ce este deosebit de periculos în condițiile unei crize multistratificate (economică, medicală, politică etc.).
Nu este nevoie să mergem departe pentru a găsi exemple despre modul în care tulburările interne afectează negativ Moldova. Astfel, saltul politic a dus deja la eșecul de a primi sume substanțiale de ajutor internațional. Până acum nu a fost aprobat programul Fondului Monetar Internațional cu mai mult de jumătate de miliard de dolari, deși inițial ar fi trebuit să fie semnat cu alocarea primei tranșe în toamna anului 2020. Având în vedere lipsa unui guvern funcțional, este probabil ca acest proces să se prelungească, iar în cel mai eău caz țara noastră nu va vedea banii FMI în anul acesta. Nu uităm și de împrumutul rusesc pentru infrastructură, care a devinit victima confruntărilor de clan. Drept urmare, sute de milioane de dolari pe care partenerii internaționali erau gata să le aloce pur și simplu nu au ajuns la Chișinău.
Între timp, țara se îndreaptă probabil spre cea mai acută fază a crizei politice interne. Președintele joacă practic all-in, „lăsându-l deoparte” pe candidatul la funcția de prim-ministru din majoritatea parlamentară a PSRM - „Pentru Moldova” și redesemnând-o pe Natalia Gavrilitsa. Poate chiar acționând ilegal - acest lucru va fi decis de Curtea Constituțională, unde a fost deja depusă cererea socialiștilor.
Situația actuală subminează și mai mult încrederea publicului în instituțiile statului. Compoziția actuală a parlamentului este discreditată de migrațiile de partid ale deputaților și de prezența elementelor pro-oligarhice în organul legislativ. Guvernul interimar este împuternicit, iar viitorul govern se va confrunta oricum cu probleme masive. Dacă va fi Cabinetul de Miniștri a Gavrilitei, atunci este evident că nu i se va permite să lucreze normal, iar dacă va fi nominalizat guvernul Durleștenu (sau un alt candidat din lagărul coaliției parlamentare de guvern) va avea inevitabil probleme atât la nivel intern, cât și la perimetrul extern. Cu atît se vorbește deja despre reluarea protestelor.
În centrul acestei construcții instabile se află Curtea Constituțională, care rămâne arbitrul cheie în disputele interne. În același timp, Curtea Constituțională, care de fapt a pervertit legea de bază în interesele lui Vlad Plahotniuc, este una dintre cauzele haosului de astăzi, deoarece deciziile pe care le-a luat afectează negativ situația din țară chiar și în absența oligarhului.
Este incorect că înțelegerea necesității schimbărilor structurale complet absentă în politicul republicii. De exemplu, fostul președinte Igor Dodon a inițiat anul trecut crearea unei comisii speciale pentru reformarea Constituției, care includea foști judecători ai Curții Constituționale, avocați, reprezentanți ai consiliilor supreme de magistratură și procurori. După cum a remarcat Dodon, reforma era necesară pentru a „rezolva problemele instabilității politice, blocării activitatății instituțiilor statului și intervenției politice în justiția constituțională”.
Din păcate, conținutul complet al transformărilor planificate nu a fost prezentat la cunoașterea publică. Cu toate acestea, se știe că, în primul rând, a fost planificată revizuirea și clarificarea competențelor și parametrul activități Curții Constituționale, precum și interzicerea turismului politic, cetățeniei duble a deputaților și a funcționarilor, se înscria statutul Transnistriei, numele limbii de stat etc. În același timp, după cum se poate chibzui prin unele semnale, Comisia trebuia, printre altele, să pregătească un proiect de amendament pentru transformarea sistemului administrației publice, inclusiv întărirea rolul șefului statului.
Maia Sandu a dizolvat comisia la scurt timp după inaugurare, abandonând moștenirea predecesorului ei. Cu toate acestea, ea nu poate să nu înțeleagă că însăși ideea de reformare a legii fundamentale a fost solidă și obiectivă. În doar câteva luni de președinție, Sandu s-a confruntat în mod repetat cu situațile în care a trebuit să ocolească Constituția sau deciziile Curții Constituționale adoptate pe timpurile lui Plahotniuc. Trebue să menționăm faptul că ambițiozitatea programului Sandu este în contrast cu instrumentele slabe pe care președintele le are la dispoziți.
Alegerile anticipate, la care speră opoziția și președintele, nu vor deveni o rețetă pentru toate problemele. Ce dacă PAS nu va asuma majoritatea mandatelor? Cu cine vor trebui să intre în coaliție, împărtășind portofolii: cu socialiștii, cu Renato Usatii? Și o astfel de coaliție nu va duce oare la o nouă rundă de criză (știm cu toții că așa și va fi)? Această gurdă se poate învârti la nesfârșit până când regulile jocului nu se vor schimba. Există o opinie că doar președintele, ca o singură insulă a legitimității în mijlocul haosului politic moldovenesc, poate face acest lucru - dacă, bineînțeles, dorința de a schimba ceva este adevăretă fără a se încadra în schemele profitabile deja stabilite.