Moldova și al treilea pachet energetic al UE: povestirea amânarilor nesfârșite

Anton Șveț La 1 mai, a expirat un alt termen pentru îndeplinirea obligațiilor Republicii Moldova față de Comunitatea Energiei privind aplicarea a directivelor Uniunii Europene privind gazul și energia. Dar progresul în divizarea activelor nu sa înregistrat. Activitățile, chiar dacă sunt efectuate de ANRE, Moldovagaz și PremierEnergy, nu sunt de fapt acoperite în mass-media. Inițial, Moldova a planificat să asigure până în vara anului 2016 conformitatea regulilor pe piața internă de gaze și electricitate cu directivele UE din 2009. Cu toate acestea, în 2012 fostul prim-ministru Vladimir Filat a realizat inutilitatea unei astfel de întreprinderi și a solicitat Comunității Energetice a UE o amânare pe un timp de 3,5 ani. Prelungirile ulterioare s-au dovedit a fi mult mai scurte, dar nu au apropiat Chișinăul la îndeplinirea obligațiilor sale față de autoritatea de reglementare a UE. În ceea ce privește componenta de gaz, amânările până la 1 februarie, 1 aprilie sau 1 mai nu au fost suficiente. Între timp, Moldova a reușit să facă anumite măsuri relativ rapid și eficient. Datorită circumstanțelor istorice predominante, cel mai bun progres a fost organizat în domeniul comerțului cu energie electrică. Principala companie de producere a energiei electrice – MGRES, situată pe malul stâng al Nistrului și deținută de Inter RAO a Russiei,  plătește impozite la bugetul Transnistriei nerecunoscute și nu are nicio legătură cu Energocom și PremierEnergy din Moldova. Cel puțin formal. Acest lucru asigură independența furnizorilor de energie electrică față de consumatorii săi. Odată cu aceasta, Moldova organizează anual o licitație pentru furnizarea de energie electrică, care presupune prezența a cel puțin trei propuneri competitive. În 2017-2018, 25% din energia electrică consumată de Moldova a fost furnizată de holdingul ucrainean DTEK Energo. Concurența formală obligă MGRES să ofere un preț rezonabil pentru energia electrică achiziționată de Moldova. În luna aprilie a acestui an, a fost încheiat din nou un contract energetic între MGRES și Energocom pentru aproape 100% din nevoile țării, dar cerința formală pentru oferte competitive a fost îndeplinită. La 1 mai, președintele Maia Sandu a ținut o întâlnire privind interconectarea sistemelor energetice din Moldova și România. Sarcina principală din această etapă - construcția și punerea în funcțiune a unei centrale electrice din Vulcănești și a unei linii electrice între aceasta și Chișinău - ar fi trebuit rezolvată până în 2019, dar proiectul sa intins. Acest lucru se datorează lipsei de motivație, deoarece oferta MGRES va fi întotdeauna cea mai competitivă din cauza costului redus al materiilor prime (gazului rusesc). În anumite etape MGRES a vândut energie electrică României și nu invers. Dar, din punct de vedere politic, acest proiect este extrem de important pentru Maia Sandu, deoarece va avea o semnificație simbolică serioasă și va permite în viitor îmbunătățirea pozițiilor comerciale în comerțul cu Tiraspol și Inter RAO pentru prețul energiei electrice achiziționate. În plus față de unele succese în domeniul comerțului cu energie electrică, Moldova a creat cu succes un organism de reglementare a pieței - Agenția Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), care a devenit membru al ACER - Agenția UE pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare în Domeniul Energiei (Ljubljana, Slovenia). Agenției i se oferă un grad ridicat de independență politică. Este indicativ că președinția și guvernul se confruntă în mod regulat cu reclamații împotriva acesteia. De exemplu, recent, o comisie parlamentară a găsit semne de conspirație de cartel într-o serie de creșterea costului combustibilului, dar ANRE, unde lucrează multe persoane asociate cu Vladimir Plahotniuc, nu a înregistrat nicio încălcare. ANRE nu sancționează nici  SA Moldovagaz, care a ratat termenul pentru soluționarea problemei asigurării independenței operatorului de rețea de transport, Moldovatransgaz. În mai 2016, Moldova a adoptat un pachet de legi  legate de punerea în aplicare a prevederilor celui de-al treilea pachet energetic al UE, inclusiv legile privind energia și gazele naturale. Cu toate acestea, multe dintre cerințele acestuia până acum nu sînt  îndeplinite. Astăzi SA „Moldovagaz”, datorită acțiunilor transferate de Transnistria către conducerea operațională a PJSC „Gazprom”, peste 60% este controlată de monopolul rusesc al gazelor. Compania însăși este responsabilă atât pentru achiziționarea de gaze pentru nevoile Moldovei, cât și pentru tranzitul acesteia în direcția țărilor balcanice. În ciuda faptului că PJSC Gazprom a minimizat aproape complet riscurile de tranzit datorate fluxului turcesc (în 2020, doar aproximativ 1 miliard de metri cubi de gaz rusesc a fost pompat prin Moldova - de zeci de ori mai puțin decât cu câțiva ani înainte de acest lucru) , compania rusă nu se grăbește să renunțe la poziția sa dominantă pe piața moldovenească. Este evident că cel de-al treilea pachet energetic de la bun început nu a luat în considerare interesele privilegiate ale PJSC Gazprom, nu numai în UE, ci și în țările terțe. Și acolo unde monopolul rusesc al gazelor are pârghie asupra situației, continuă să lupte pentru profiturile sale. Pe termen scurt, poziția PJSC Gazprom ca principal furnizor de gaze pe piața moldovenească este de neclintit. Până la unificarea sistemelor de gaze din Moldova și România prin conducta de gaz Ungheni-Iași, nu vor exista alte căi de alimentare. Dar chiar și după ce lansarea gazoductului, care a fost amânată de mai multe ori, situația nu se va schimba radical, întrucât în ​​prima etapă doar gazul invers rus din fluxul turcesc poate va veni prin el. România nu va începe în curând să producă propriul său gaz pe raftul Mării Negre în volume care ar putea asigura exportul. De asemenea, capacitățile portuare din România nu sunt suficiente pentru a primi și a transporta în Moldova gaze naturale lichefiate. În același timp, PJSC Gazprom nu se grăbește să împartă profiturile din vânzarea de gaze către consumatorii finali din Republica Moldova și să dea gratuit conducta de tranzit pe care o folosește de zeci de ani. Prin urmare, procesul de separare a SA „Moldovagaz” de „Moldovatransgaz” este amânat. Situația este în continuare complicată de problema datoriei de gaze din Transnistria și de statutul proprietății sistemului de transport al gazului situat pe malul stâng al Nistrului. Administrația transnistreană nu intenționează să dea țeava proprietății unei noi companii moldovenești, care nu va fi conectată cu PJSC Gazprom, care susține bugetul regiunii de mai mulți ani. Problema datoriei nu are o soluție finală realistă până în momentul soluționării politice a problemei transnistrene. Pentru Chișinău, 7 miliarde de dolari SUA reprezintă o sumă inaccesibilă, însă asigurarea datoriei pentru Transnistria poate însemna recunoașterea independenței regiunii. Drept urmare, al treilea pachet energetic al UE a devenit un instrument de comerț între Chișinău și Kremlin, precum și o problemă dificilă pentru ambele. Este dificil de prezis cât timp Comunitatea Energetică a UE va monitoriza acest proces fără a aplica sancțiuni.