Riscuri și amenințări pentru viitorul Moldovei

Vladimir Rotari Moldova stă la o răscruce de drumuri, de unde multe căi duc la repetarea vechilor și comiterea noilor greșeli istorice La una dintre agențiile de știri ruse sa publicat un interviu cu Vladimir Voronin, copreședintele blocului comuniștilor și socialiștilor. Fostul președinte a exprimat din nou o serie de teze cheie, care au devenit deja un fel de carte de vizită în retorica forțelor de stânga: „salvarea Moldovei de corupție, oligarhi, sărăcie și pierderea suveranității”, confruntarea „invaziiei unionismului” și “agenților occidentali de influență”. În același timp, Voronin și-a amintit de anul 2009, când, după opinia lui, „țara a mers pe un drum greșit”, sugerând că evenimentele dramatice din 7 aprilie ar putea fi repetate după votul din 11 iulie. Într-adevăr, se sugerează anumite paralele cu 2009. Atunci, cu sprijinul politic și financiar direct al Occidentului, în primul rând al Uniunii Europene, sa fotmat așa-numita Alianța pentru Integrare Europeană. În anii următori anume sub stelele de aur pe steagul albastru au fost create diverse scheme de corupție și jefuirea ajutorului european, un miliard de euro au fost sustrase din sistemul bancar al țării. Cireasa de pe tort a fost formarea dictaturii oligarhului autocratic Vlad Plahotniuc, un regim atât de odios și nelimitat (amintiți-vă de alegerile primarului Chișinăului din 2018), încât Uniunea Europeană a renunțat să-l susțină. Astăzi, partenerii internaționali earăși gospodăresc pe poiana moldovenească: intervin în mod deschis în procesele politice și preelectorale, își acumulează influența și pașaportează populația Moldovei, intensifică tragerea republicii pe orbita NATO și, de asemenea, agită tensiune în jurul conflictului transnistrean. Aceste acțiuni sunt menite să rezolve ambele sarcini operaționale - de exemplu, venirea la putere a forțelor politice loiale - și să promoveze obiective de anvergură, care sunt departe de interesele Moldovei. O preocupare deosebită în ceia ce privește dezvoltarea țării în perspectivă este politica Uniunii Europene în Republica Moldova. S-ar părea că consecințele fatale ale evenimentelor din prima jumătate a anilor 2010 ar fi trebuit să fie o lecție bună pentru Bruxelles. În 2018, după anularea rezultatelor alegerilor pentru primarul Chișinăului, UE a blocat ajutorul macrofinanciar și la redirecționat fluxurile direct către regiuni, ocolind guvernul. Acestuea din urmă i-a fost  adresată întrebarea despre implementarea reformelor și ancheta furtului miliardului. Dar acum, în loc de o abordare pragmatică în relațiile cu Chișinăul - „bani în schimbul reformelor” - Bruxelles, se pare, se întoarce la unul politic - „bani în schimbul unui curs loial”. Acest lucru a fost deja evident în 2019, când asistența a fost reluată pentru susținerea reformelor create de Cabinetul de Miniștri al Maiei Sandu, deși nu sa observat nici un progres. Acum UE este gata să acorde noilor autorități moldovenești până la 600 de milioane de euro, aproape dublând volumele de sprijin anterioare. Și ar fi de înțeles faptul că acesta este, de fapt, o „mită electorală” pe masă perspectivelor electorale ale PAS. Este mult mai periculos ca UE mrge pe aceeași greblă, sponsorizând din nou nu Moldova, ci un regim politic plăcut, din care va fi modelată din nou o „poveste de succes” – unde sunt garanțele că consecințele nu vor fi  astfel de triste ca înainte. Aparent, consilierii străini, al căror contingent crește treptat în cercul președintelui, ar trebui cumva să echilibreze problema corupției elitelor locale. Există deja un acord cu Fundația Konrad Adenauer (care nu a fost demonstrat publicului), un comitet anticorupție a fost format sub șeful statului cu includerea experților străini. Este interesant faptul că activitățile tuturor acestor specialiști, inclusiv a celor din funcții guvernamentale, sunt finanțate din exterior. Se pare că partenerii occidentali încearcă să stabilească un sistem de control asupra afacerilor moldovenești, care va consolida cursul euro-atlantic și va executa reformele în flux. O altă chestiune constă în aceea că eficiența muncii tuturor acestor consultanți a lăsat mult de dorit - și printre grupul lor actual există persoane care s-au arătat deja cu un semn minus în perioada „apogeului integrării europene” și care nu au reușit să lucreze similar în alte țări. Cel mai probabil, cooperarea cu România va primi un suflu nou după alegeri. Chiar dacă partidele unioniste specializate nu vor intra în parlament, într-un fel sau altul, Bucureștiul va avea un aliat puternic în PAS, ai cărui lideri nu și-au ascuns niciodată simpatia sau legăturile cu statul vecin. În ultimii ani, România a fost în general un fel de „mentor” al principalului partid pro-european al republicii. Maia Sandu a făcut prima sa vizită oficială ca prim-ministru la București, iar în calitate de șef de stat sa întîlnit cu Klaus Iohannis. De asemenea, sunt remarcabile declarațiile conducerii partidului pro-prezidențial, care consideră unioniștii ca parteneri în alianța de guvernământ. Nu există nicio îndoială că, dacă majoritatea pro-occidentală va câștiga, Chișinăul va închide cel puțin ochii asupra extinderii rețelei de influență a României în toate sferele și activitățile cheie ale partidelor unioniste, ceea ce va alimenta o tendință constantă spre consolidarea popularității n societatea moldovenească ideei unirii celor două țări. De asemenea va continua apropierea cu blocul Atlanticului de Nord. Se așteaptă adoptarea unui nou plan de acțiune pentru cooperarea dintre Moldova și Alianță unde există puncte foarte interesante care depășesc cooperarea pur militară. În acest context, se așteaptă o nouă lovitură rece, până la îngheț, în relațiile cu Rusia, care abia au început să se recupere. Primele declarații ale președintelui ales cu privire la necesitatea retragerii trupelor rusești au supărat destul de mult Moscova, după care Maia Sandu încearcă să evite cele mai fierbinți subiecte și chiar face gesturi simbolice precum felicitarea lui Vladimir Putin în ziua Rusiei. Dar ce este mai mult în aceste geste –  o dorință reală de a stabili un contact pragmatic cu Kremlinul, ori o logică banală pre-electorală (nu de a speria alegătorii)? După cum se vede pe parcursul de șase luni de președinție a Maiei Sandu nu s-au văzut pași pentru îmbunătățirea relațiilor bilaterale și acest lucru a întărit doar opinia că forțele pro-europene nu au avut inițial un astfel de scop. Perspectivele soluționării transnistrene rămân neclare, aici vești bune nu s-au auzit de mult timp. Situația se înrăutățește și șansele de a rezolva în mod pașnic conflictul cu malul stâng și de a-l reintegra în țară actual se par fantomatice. Declarațiile și acțiunile partenerilor internaționali și mai tare înferbînt  situația din regiune, contribuind la escaladarea consecventă a conflictului. Astăzi țara se află la o răscruce de drumuri, de unde multe căi duc la repetarea vechilor și comiterea noilor greșeli istorice cu consecințe grave sau chiar catastrofale pentru țară. Este important ca provocările, riscurile și amenințările cu care se confruntă Moldova să fie bine înțelese de toți cei implicați în pre-alegeri și procesele politice din țară - de la un alegător obișnuit la viitori lideri ai statului.