Serghei Cheban Bucureștiul și Kievul pot influența cursul evenimentelor atât în Moldova, cât și în jurul acesteia: mai ales dacă rezultatele alegerilor viitoare nu corespund intereselor lor. Istoria relațiilor dintre Kiev și București are o soartă lungă și dificilă, fiind în principal în dependență directă de conjunctura globală sau regională. Ucraina, care se află pe orbita influenței Moscovei de multă vreme, a fost percepută în spațiul public românesc în ultimele decenii ca un stat nu pe deplin prietenos. Acest lucru s-a datorat în mare parte moștenirii istorice a secolului XX și în special pierderilor teritoriale ale României în favoarea Kievului, care au format o imagine negativă a Ucrainei în ochii românilor obișnuiți.Î n ciuda bagajului mare de probleme nerezolvate, în ultimii 10 ani, țările au reușit să aplaneze tensiunea în relații și să se uite altfel la perspectivele de cooperare. Totul a început odată cu aderarea României la Uniunea Europeană și NATO, în legătură cu care Bucureștiul a luat o decizie dificilă și a confirmat absența oricărei revendicări teritoriale față de Ucraina vecină. Până în acel moment, elitele de la Kiev cu un anumit grad de reținere percepeau declarațiile sunătoare periodic ale politicienilor bucureșteni despre necesitatea reînvierea proiectului „România Mare”, care include și teritoriile occidentale ale statului ucrainean. Cu toate acestea, neîncrederea între vecini a persistat până la evenimentele cunoscute din 2014. Cu toate acestea, militarizarea activă a Crimeei lansată de Moscova, care se află la 300 km de coasta României, a devenit una dintre principalele amenințări atât pentru București, cât și pentru întregul flanc sud-estic al NATO, schimbând radical echilibrul puterilor din regiunea nordică a Mării Negre. Apariția unei amenințări comune a forțat Ucraina și România, dacă nu să uite revendicările și disputele de lungă durată, atunci, cel puțin, să le amâne și să revizuiască accentul pe agenda de cooperare bilaterală. România, ale cărei ambiții anterior nu depășeau direcția moldovenească, își construiește acum cu mai multă încredere capacitățile strategice. Alături de Polonia, a devenit unul dintre principalii aliați ai Washingtonului în regiunea Europei de Est și un jucător cheie în bazinul Mării Negre. Potrivit experților, în etapa actuală, Statele Unite fac eforturi semnificative pentru a pune în aplicare un proiect militar-politic pe termen lung bazat pe triunghiul Ucraina-Polonia-România. Acesta din urmă ar trebui să devină o barieră solidă împotriva nivelării oricăror inițiative teritoriale, de tranzit și infrastructură care ar putea relua procesul de apropiere între Uniunea Europeană și Rusia. Astăzi, România este deja unul dintre centrele de coordonare de frunte, având pe teritoriul său baza aeriană americană din Deveselu, căreia îi sunt încredințate sarcini strategice pentru consolidarea echilibrului securității regionale, în primul rând prin confinarea militară a Moscovei. Prin urmare, în implementarea contramăsurilor împotriva Kremlinului în Marea Neagră, Ucraina, datorită poziției sale geografice, este probabil unul dintre cei mai solicitați parteneri pentru București. Trebuie menționat aici că săptămâna trecută în regiunea Odesa au început exercițiile militare „Riverine-2020”, la care participă forțele navale și departamentele de frontieră din România și Ucraina. Ei practică coordonarea acțiunilor pe Dunăre, respingând în același timp atacul unui inamic convențional. Este oportun să ne amintim că anul trecut Bucureștiul, printr-un ordin nerostit al conducerii NATO, a blocat livrarea de echipamente și arme militare rusești, care urmau să fie transportate de-a lungul Dunării în Serbia. Săptămâna trecută, ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba a făcut o vizită de lucru la București, unde s-a întâlnit cu premierul Ludovic Orban, omologul său român Bogdan Aurescu, parlamentari și lideri ai comunității ucrainene. În plus, șeful ministerului ucrainean de externe a fost onorat cu ocazia de a acționa ca invitat onorat la întâlnirea anuală a ambasadorilor români. Rezultatele călătoriei ministrului confirmă existența unui bloc solid de probleme nerezolvate; cu toate acestea, o iritare specială este asociată cu politica Kievului față de populația de limbă română din Ucraina. Se pare că Bucureștiul și Kievul sunt cu adevărat hotărâți să extindă gama de interacțiuni și să lanseze noi proiecte comune. Relațiile bilaterale dintre România și Ucraina sunt de o mare importanță pentru Moldova, care este de fapt împărțită între aceste țări. O astfel de poziție dependentă nu doar de București și Kiev, ci și de situația regională în general, își lasă amprenta asupra perspectivelor de dezvoltare a situației din republică și rezolvării problemelor interne. Un exemplu izbitor al acestui an este lansarea traversării cu feribotul româno-ucrainean „Isaccea-Orlovka” fără a privi înapoi spre partea moldovenească, ceea ce va duce în cele din urmă la o scădere semnificativă a potențialului de tranzit al Republicii Moldova în direcția sudică. Nu este un secret faptul că Bucureștiul și Kievul urmăresc îndeaproape procesele politice interne din Moldova, fără să-și ascundă așteptările legate de îndepărtarea de la putere a forțelor politice care susțin un parteneriat eficient cu Rusia. Și dacă Kievul își transmite nemulțumirea, ținându-l în mod demonstrativ pe președintele Igor Dodon la distanță, cu o vizibilă minimizare a contactelor bilaterale, atunci conducerea română a depășit cu totul limitele a ceea ce este permis, criticând public Chișinăul și punând eticheta „temporară” asupra actualului guvern moldovenesc. În aceste condiții, coordonarea tactică a eforturilor de la București și Kiev observate astăzi poate deveni un alt factor suplimentar de influență externă asupra proceselor politice interne moldovenești. Astfel, există motive să ne așteptăm ca tandemul situațional româno-ucrainean să se dezvăluie în curând în contextul desfășurării cursei prezidențiale din Moldova.